Un tânăr de 18 ani din judeţul Caraş-Severin, fără permis de conducere şi băut, s-a răsturnat cu maşina pe care o conducea în faţa unui imobil.
”În noaptea trecută, în jurul orei 01.30, pe DC 38, în localitatea Prilipeţ a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism al cărui conducător auto, un tânăr de 18 ani, din Bozovici, a pierdut controlul asupra volanului şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în faţa unui imobil. În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care tânărul a fost transportat la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice”, a transmis, duminică după-amiază, IPJ Caraş-Severin.
De asemenea, în urma verificărilor poliţiştilor a rezultat că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
”În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.