Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat marţi că, la începutul anului 2025, gradul de ocupare a posturilor de judecător este de 83%, cu cinci procente mai mult faţă de anul precedent. Posturile de procuror sunt ocupate în proporţie de peste 73%.
„La începutul anului 2025, gradul de ocupare al posturilor de judecător, la nivel naţional, este de 83 la sută – cu cinci procente mai mult faţă de anul precedent, aceasta fiind o creştere procentuală pozitivă ca urmare a eforturilor Consiliul Superior al Magistraturii de restabilire a echilibrului resurselor umane în instanţele judecătoreşti”, a transmis CSM marţi, potrivit Agerpres.
Instituţia precizează că, din 5.071 de posturi de judecător, sunt ocupate 4.251 de posturi, reprezentând 83,82%.
De asemenea, din 3.071 de posturi de procuror, sunt ocupate 2.266 de posturi, reprezentând 73,79%.
„Reducerea deficitului de magistraţi şi suplimentarea posturilor de personal auxiliar din instanţe şi parchete constituie o prioritate a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât creşterea eficienţei activităţii cu consecinţa îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie să nu rămână simple deziderate, ci rezultate efectiv atinse”, a mai transmis CSM.
Editor : B.P.