Potrivit Constituției, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării partidului care deține majoritatea absolută în Parlament sau, în lipsa acesteia, a tuturor formațiunilor politice parlamentare. Această desemnare are ca scop formarea unui Guvern care să poată obține sprijinul necesar din partea Parlamentului pentru exercitarea atribuțiilor executive ale statului.
După validarea oficială a rezultatelor alegerilor prezidențiale și depunerea jurământului de către noul președinte, acesta va trebui să convoace partidele politice la consultări și să nominalizeze un candidat pentru funcția de prim-ministru. Nicușor Dan a declarat în mod repetat că intenționează să îl propună pe Ilie Bolojan pentru această funcție, însă componența viitorului Guvern rămâne, deocamdată, incertă.
Care este procedura de numire a primului ministru
Cetățenii aleg membrii Parlamentului, respectiv ai Camerei Deputaților și Senatului. Rezultatul alegerilor determină componența politică a Parlamentului și, implicit, ce partid sau coaliție poate forma o majoritate. Ulterior, președintele României consultă partidul care are majoritate absolută (peste 50% din mandate) sau toate partidele parlamentare, dacă nu există o majoritate clară.
Președintele desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru care, de regulă, este fie liderul partidului majoritar, fie o persoană agreată de o coaliție parlamentară.
Guvernul propus se prezintă în plenul reunit al Parlamentului și are loc un vot de încredere. Pentru a deveni prim-ministru, candidatul propus trebuie să obțină majoritatea voturilor parlamentarilor (50%+1 din totalul deputaților și senatorilor).
Ce se întâmplă dacă un candidat propus nu primește votul de încredere
În situația în care un candidat desemnat pentru funcția de prim-ministru nu obține votul de încredere din partea Parlamentului, programul de guvernare și componența Guvernului propus sunt respinse prin vot. În consecință, președintele României are obligația de a desemna un nou candidat, în urma unor noi consultări cu partidele politice reprezentate în Parlament.
Două propuneri eșuate pot duce la alegeri anticipate
Potrivit Articolului 89 din Constituție: „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Dizolvarea reprezintă puterea de a demite un Parlament sau o altă adunare legislativă, astfel încât mandatul membrilor să înceteze și să fie necesare noi alegeri.”
În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură data, dar nu în ultimele 6 luni ale mandatului preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.”, potrivit documentului Camerei Deputaților
Ce atribuții are prim-ministrul României
Prim-ministrul României deține un rol esențial în arhitectura instituțională a statului, fiind șeful Guvernului și principalul coordonator al politicilor executive. Funcția sa este reglementată de Constituția României, precum și de alte acte normative care stabilesc atribuțiile și responsabilitățile specifice.
Rolul constituțional
Prim-ministrul coordonează activitatea Guvernului și asigură aplicarea politicilor publice în concordanță cu programul de guvernare aprobat de Parlament. Acesta are obligația de a respecta atribuțiile legale ale fiecărui ministru și de a garanta coerența acțiunii guvernamentale.
În plus, prim-ministrul prezintă în fața Parlamentului (Camerei Deputaților și Senatului) rapoarte, informări și declarații politice cu privire la activitatea Guvernului, acestea fiind supuse dezbaterii cu prioritate.
Adoptarea actelor normative
Prim-ministrul, împreună cu ministrul responsabil de un anumit domeniu (ministrul de resort), poate semna hotărâri și ordonanțe ale Guvernului. Aceste acte normative intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al României.
Guvernul are competența de a emite două tipuri de ordonanțe:
- Ordonanțele simple: care se adoptă în baza unei legi de abilitare, de obicei în perioada vacanței parlamentare, și care trebuie ulterior aprobate de Parlament;
- Ordonanțele de urgență: care sunt emise în situații excepționale și care produc efecte imediat după publicare. Acestea trebuie prezentate Parlamentului spre aprobare în cel mai scurt termen posibil.
În cazul în care Parlamentul nu aprobă o ordonanță în termen de 30 de zile, aceasta își încetează aplicabilitatea. Spre deosebire de ordonanțele simple, ordonanțele de urgență nu pot modifica legi constituționale și nu pot afecta organizarea fundamentală a statului sau drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.
Deși nu este o cerință legală, prim-ministrul este, în general, și liderul partidului politic sau al coaliției care deține majoritatea în Parlament și care oferă sprijin politic Guvernului.
Editor : C.S.
