Israelul a aprobat ultima propunere americană de încetare a focului în Gaza înainte ca aceasta să fie trimisă grupării palestiniene Hamas, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, informează Reuters.
Preşedintele Donald Trump şi trimisul special Steve Witkoff au înaintat propunerea către Hamas după ce Israelul a aprobat-o, a spus ea.
„Pot confirma, de asemenea, că discuţiile continuă şi sperăm că va avea loc un armistiţiu în Gaza, astfel încât să putem readuce toţi ostaticii acasă”, a declarat Leavitt într-o conferinţă de presă.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Întrebată dacă Hamas a acceptat propunerea, ea a răspuns: „Nu, din câte ştiu”.
Anterior, presa israeliană relatase că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu le-a spus familiilor ostaticilor reţinuţi în Gaza că Israelul a acceptat o nouă propunere de încetare a focului prezentată de trimisul special al preşedintelui american Donald Trump în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Hamas a anunţat, la rândul său, că studiază propunerea americană de armistiţiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].