Cătălin Predoiu, președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL), a spus, într-un interviu acordat DC News, că princiupalul obiectiv al partidului este „pregătirea pentru campania prezidentiață și câștigarea ei”. Totodată, întrebat despre probabilitatea ruperii actualei coaliții, Predoiu a afirmat că acest gest ar fi unul „iresponsabil politic și antinațional”.
„Principalul obiectiv al PNL, în această perioadă, este pregătirea pentru campania prezidentiață și câștigarea ei. Întreg PNL este direct interesat de acest lucru, vorbim de un partid cu experiență și expertiză, care știe cât de important este să fii de partea câștigătoare în alegerile prezidențiale. Vom lupta și vom câștiga”, a spus Cătălin Predoiu, în interviul acordat DC News.
Totodată, întrebat cât de probabilă este o ruptură în cadrul actualei coaliții de guvernare sau o menținere a coaliției cu un alt premier, Cătălin Predoiu a vorbit despre consecințele unor asemenea ipoteze.
„Ruperea coaliției fără un motiv capital, ar fi un gest iresponsabil politic și antinațional în acest context internațional și intern”, a răspuns ministrul de interne.
Cătălin Predoiu a explicat că „schimbarea premierului ar însemna o deplasare a atenției și energiilor de la actul de guvernare, pe care oamenii și-l doresc eficient, la discuții și proceduri politice de care lumea s-a săturat. (…) O criză politică survenită în acest moment ar coborî ratingul de țară și ar destabiliza piețele, ar provoca creșterea sarcinii datoriei externe, ar speria investitorii și provoca nemulțumire socială, cu consecințe imprevizibile pentru economie și pacea socială”.
Editor : I.V. | Ș.A.