Navigare: Social
Două tinere din Iași, profesoare de matematică, au găsit o metodă inedită de a capta atenția elevilor pentru cea mai…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a acuzat marți autoritățile locale că au știut și au comunicat între ele că există riscul…
Evaluarea muncii este, astăzi, în România, un mecanism extrem de superficial, a spus marţi preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru…
Deși în acest an a fost adoptată o Lege care interzice comercializarea petardelor, cu excepția celor din categoria F1 (cum…
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat, marți, înaintea ședinței din Parlament pentru asumarea răspunderii de către Guvern pe proiectul privind…
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la Digi24 că școlile din localitățile afectate de criza apei vor rămâne online până…
Pe 6 decembrie, românii îl sărbătoresc pe Sfântul Nicolae, o zi de referință în calendarul lunii decembrie, marcată cu cruce…
Agenţia Naţională de Transplant a anunțat luni că aproape 300 de transplanturi au fost realizate în acest an, până la…
Acțiunile de sprijin pentru populația afectată de întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița continuă, a anunțat luni,…
Marea majoritate a românilor, 88,2%, declară că iubesc România și sunt mândri de țara lor și doar 5,7% sunt în…




