Operatorul portughez de electricitate, REN, susţine că pana de curent care a afectat Portugalia a fost cauzată de o defecţiune a reţelei electrice spaniole, legată de un „fenomen atmosferic rar”, relatează Sky News.

„Fenomenul atmosferic rar” care a provocat întreruperea şi perturbarea alimentării cu energie electrică ar putea dura o săptămână, potrivit operatorului portughez.

REN afirmă că, din cauza variaţiilor extreme de temperatură din Spania, au existat „oscilaţii anormale” în liniile de înaltă tensiune. Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „variaţie atmosferică indusă”, care, la rândul său, a dus la oscilaţii ce au provocat defecţiuni de sincronizare între sisteme.

Acest lucru a dus la perturbări succesive în întreaga reţea europeană interconectată, adaugă compania.

De asemenea, REN afirmă că, având în vedere complexitatea problemei, ar putea dura până la o săptămână până când reţeaua va reveni la normal, notează Sky News, citată de News.ro. 

Pe de altă parte, oficialii spanioli au declarat că nu este exclusă posibilitatea ca pana de curent – care a afectat Spania, Portugalia şi pentru scurt timp sudul Franţei – să fi fost cauzată de un atac cibernetic.

Comisia Europeană a transmis că este în contact cu autorităţile din Spania şi Portugalia şi cu reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport ENTSO-E pentru a încerca să stabilească cauza întreruperii.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version