La două zile după întâlnirea diplomatică de la Vatican între Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său american Donald Trump, care a dat speranţa unei păci pe termen mediu între Kiev şi Moscova, şeful statului francez a declarat luni că doreşte să „rămână prudent”, deoarece „o parte a ecuaţiei depinde de Moscova”.
„Trebuie să fim uniţi şi disuasivi”, a declarat preşedintele Franţei într-un interviu acordat revistei Paris Match, în care îşi exprimă satisfacţia că „s-a reuşit să se pună din nou presiune pe Rusia”, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.
Discuţia în patru de la Vatican s-a transformat rapid într-o întâlnire bilaterală între Donald Trump şi Volodimir Zelenski, amândoi aşezaţi în fotolii roşii, potrivit imaginilor de la întâlnire transmise masiv pe reţelele de sociale.
Deşi a declarat că „speră” la o încetare a focului între cele două părţi – dorită de Statele Unite, acceptată de Ucraina şi apărată de europeni, dar la care Rusia nu a subscris încă – şeful statului francez nu vrea ca lucrurile să se oprească aici. „În următoarele opt-zece zile, vom creşte presiunea” asupra Kremlinului, a declarat el, fără a preciza detaliile acestui anunţ.
„Nu era corect ca presiunea să fie exercitată doar asupra Ucrainei”, a adăugat el, referindu-se la „episodul dificil din Biroul Oval”, o secvenţă istorică în care preşedinţii american şi ucrainean s-au certat în faţa camerelor de luat vederi ale lumii.
În special, Emmanuel Macron crede că i-a „convins pe americani de posibilitatea unei escalade a ameninţărilor şi, eventual, a sancţiunilor” împotriva Moscovei.
„Am căutat constant să creăm o dinamică astfel încât preşedintele Zelenski să accepte propunerea de încetare necondiţionată a focului. El a făcut acest lucru la Jeddah. De asemenea, am lucrat pentru a ne asigura că Statele Unite obţin o încetare a focului din partea Rusiei. Depinde de noi toţi să creăm condiţiile pentru o pace solidă şi durabilă”, a adăugat preşedintele francez.
Citește și: Vladimir Putin anunță o încetare a focului de trei zile pe frontul din Ucraina, începând cu 8 mai. Mesajul transmis Kievului
Editor : Bogdan Păcurar