Președintele chinez Xi Jinping a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, la scurt timp după învestirea lui Donald Trump. Serviciul de presă al Kremlinului susține că liderul de la Beijing s-a declarat pregătit să ducă relațiile ruso-chineze pe „noi culmi”, relatează Kyiv Independent.
China și-a aprofundat legăturile cu Rusia de la începutul războiului la scară largă al Kremlinului în Ucraina și a devenit principala sursă a Moscovei de bunuri cu dublă utilizare, care alimentează industria de apărare rusă. Cu toate acestea, Beijingul a negat acuzațiile de sprijinire a eforturilor militare ale Rusiei.
În convorbirea cu Putin, Xi a adăugat că China este pregătită să fie alături de Rusia pentru „a face față incertitudinilor externe și pentru a menține stabilitatea și rezistența relațiilor China-Rusia, dar și pentru prosperitatea celor două țări, justiție internațională și egalitate”.
„China, cel mai mare partener comercial al Rusiei”
Președintele chinez susține despre cooperarea bilaterală dintre Beijing și Moscova că se extinde treptat și că schimburile comerciale comune sunt în creștere.
Putin, la rândul său, a remarcat o creștere de 7% a schimburilor comerciale dintre cele două țări, care se ridică la peste 220 de miliarde de dolari. De asemenea, președintele rus a numit China principalul partener comercial al Rusiei.
„China este cel mai mare consumator de resurse energetice rusești. Noi deținem primul loc în ceea ce privește exporturile de petrol către China. Acum cinci ani, împreună cu dumneavoastră, am lansat gazoductul Power of Siberia, iar astăzi Rusia a ocupat primul loc în ceea ce privește livrările de gaze naturale către China”, a declarat Putin.
Convorbirea celor doi lideri a avut loc la scurt timp după învestirea președintelui american Donald Trump.
Din februarie 2022, Putin a vizitat China de două ori, prima dată cu doar câteva zile înainte de lansarea invaziei la scară largă din Ucraina și din nou în mai 2024. Xi a vizitat Rusia în martie 2023, unde a fost întâmpinat de „prietenul său drag” Putin.
Beijingul s-a poziționat, de asemenea, ca un mediator între Rusia și Ucraina, trimițându-l pe emisarul Li Hui în mai multe runde de diplomație în Europa.
China a criticat SUA și aliații săi pentru „intensificarea” războiului prin furnizarea de arme Ucrainei, în timp ce NATO a numit Beijingul un „facilitator decisiv” al războiului Rusiei.
Editor : C.L.B.