Nicușor Dan nu îl vede pe Matei Păun drept o vulnerabilitate în campania pentru alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, edilul susține că „în măsura în care oamenii ascultă știri din astea conspiraționiste, poate să fie”, potrivit News.ro.
„În măsura în care, într-o lume perfectă, în care toată lumea ar cerceta toate informaţiile şi lucrurile ar fi alb sau negru, evident că nu. Dar aşa, în momentul în care oamenii mai ascultă ştiri din astea conspiraţioniste, poate să fie. Cert este, asta încerc eu să spun tot timpul, eu sunt un om în spaţiu public de aproape 20 de ani şi lumea poate să verifice orice am făcut, orice am spus în tot intervalul acesta”, a declarat Nicușor Dan la Insider Politic, potrivit News.ro.
Întrebat dacă îl va implica pe Matei Păun în campania prezidențială din acest an, Nicușor Dan a punctat că abordarea sa va fi la fel ca la restul campaniilor electorale.
„La fel ca şi în cea de la locale, având expertiza asta, îl mai sun din când în când să-l întreb cum ar face lucrurile”, punctând că discuțiile vor fi ca amici.
De asemenea, Nicușor Dan a punctat că Matei Păun nu este finanțatorul campaniei sale electorale, iar singura dată când a primit bani de la acesta a fost în anul 2012.
„Exact, în 2012, şi tot bugetul a fost de 50.000 de euro, e posibil să fi dat 1.000 sau 2.000 de euro, aşa cum au dat alţi mici sau mai mari investitori, doar aşa ca experiment. El a condus campania, şi asta a fost tot. El a condus campania electorală ca şef de campanie a USB şi a USR-ului, şi implicit a mea în 2016. În 2020 nu, pentru că atunci au fost USR cu PNL şi am avut resurse şi a fost o echipă care a fost plătită de PNL. Şi în 2024, pe campania pe alegerile locale, ne-am mai sfătuit din când în când. Asta e tot”, a explicat edilul la Insider Politic, potrivit sursei citate.
Referitor la presupusele legături cu Rusia ale lui Matei Păun, primarul Capitalei susține că „ în anii 1990 a fost angajatul unei firme americane care a investit în spaţiul ex-sovietic. El a acţionat acolo în calitate de angajat şi nu a făcut afaceri în nume personal, din care să câştige bani”.
Editor : Andreea Rubica