Alexandru Vasile, judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești care a adoptat decizia fără precedent prin care a suspendat Hotărârea Curții Constituționale de anulare a alegerilor din 2024, criticată de experți, a fost consilier juridic la Ministerul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) între 2003 și 2010, potrivit CV-ului obținut de Digi24.ro. A devenit judecător în 2010, dar în 2013 a fost detașat timp de patru ani la Ministerul Justiției. Alexandru Vasile a promovat în anul 2021 la gradul de Curte de Apel, deși a dorit, fără succes, să se întoarcă la Minister. 

Decizia Curții de Apel Ploiești, luată de judecătorul Alexandru Vasile, care suspendă hotărârea Curții Constituționale a României privind anularea alegerilor din 2024, este una fără precedent în instanțele din România. 

„El nu putea, judecătorul de la pe Ploiești și niciun alt judecător din țara asta și din lumea asta nu putea să anuleze o decizie a Curții Constituționale. Nici măcar Curtea Constituțională nu-și poate anula propriile decizii”, este părerea fostului președinte al Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean. Detalii, pe larg, aici.

CITEȘTE ȘI: Cum a fost direcționat prin „inginerie judiciară” dosarul de la Ploiești privind anularea deciziei CCR. Explicațiile lui Cristi Danileț

CV-ul judecătorului Alexandru Vasile

Potrivit CV-ului obținut de Digi24.ro, Alexandru Vasile susține că e licențiat în științe juridice la Facultatea de Drept din cadrul Universității București și că a finalizat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Spiru Haret.

Ulterior, în 2003, în mandatul ministrului Rodica Stănoiu, acesta a intrat în Ministerul Justiției, pe un post de consilier juridic (asimiliat magistraților), având ca activitate „organizarea instanțelor și statistică judiciară”.

A stat în Ministerul Justiției până la finalul lunii ianuarie 2005, când a devenit consilier juridic la Consiliul Superior al Magistraturii (cu aceeași activitate, organizarea instanțelor și parchetelor). În martie 2005, președintele CSM era judecătorul Dan Lupașcu.

Între 2005 și 2006, Alexandru Vasile a obținut o „diplomă universitară de drept al afacerilor și cooperării internaționale” la Institutul de Drept al Afacerilor Nicolae Titulescu – Henri Capitant din cadrul Universității București.

În paralel, în anul 2006, a revenit la Ministerul Justiției, tot în calitate de consilier juridic, de data asta la direcția de „analiză și avizare acte normative”. A rămas în această funcție până în anul 2010. A prins mandatele următorilor miniștri: Monica Macovei (un an), Tudor Chiuariu, Teodor Meleșcanu (interimar) și Cătălin Predoiu (doi ani). 

A devenit judecător în anul 2010, la Judecătoria Ploiești. Trei ani mai târziu, în 2013, acesta a fost detașat în Ministerul Justiției la Direcția Analiză și avizare acte normative. A fost detașat la Ministerul Justiției timp de patru ani, până în 2017.

A prins mandatele următorilor miniștri: Robert Cazanciuc, Raluca Prună, Florin Iordache, Ana Birchall și Tudorel Toader. 

În timp ce era detașat la Ministerul Justiției, Alexandru Vasile a promovat de la Judecătoria Ploiești la Tribunalul Prahova (pe 1 iulie 2016). A mai promovat în anul 2021 pe loc de judecător cu grad profesional de curte de apel și în prezent este judecător la Curtea de Apel Ploiești.

Important de menționat în acest caz este că a mai fost propus pentru detașare la Ministerul Justiției la finalul anului 2020, printr-o decizie semnată de un secretar de stat din cadrul instituției – Olivia Morar (fost secretar de stat numit în funcție de premierul Ludovic Orban și devenit în paralel parlamentar PNL și, ulterior, Forța Dreptei).

Deși CSM a aprobat inițial detașarea, decizia a fost întoarsă pe fondul unui aviz negativ al instanțelor prahovene, care subliniau că nu au suficienți judecători și că detașarea aduce „un impact negativ”.

Din documentele obținute de Digi24.ro mai reiese că în anul 2019 fusese evaluat cu calificativul „foarte bine” și că nu fusese sancționat disciplinar între anii 2016-2019.

Menționăm că CV-ul obținut de Digi24.ro se oprește în anul 2020. Au fost anonimizate date personale. 

 

Share.
Exit mobile version