Tadej Pogacar, care era deja legat de UAE Team Emirates până în 2027, şi-a prelungit cu trei ani contractul.

Astfel, relaţia dintre noul campion mondial şi echipa sa, începută în 2019, continuă.

„Această echipă a fost casa mea în ultimii cinci ani şi chiar nu mă pot imagina în altă parte. Cele mai bune momente din cariera mea au fost cu UAE Team Emirates şi aceasta este o dovadă a angajamentului întregului personal, al conducerii, al coechipierilor şi al partenerilor care mi-au permis să ating cel mai înalt nivel de performanţă”, a declarat triplul câştigător al Turului Franţei (2020, 2021, 2024).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version