Cinci persoane au fost arestate, sâmbătă, după o serie de violențe la un eveniment muzical în sud-estul Londrei la care au participat aproximativ 300 de persoane, potrivit Sky News.

„Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani, au fost înjunghiate și au fost duse la spital. Toate cele cinci au fost arestate ulterior sub suspiciunea de tulburare violență a ordinii publice”, a declarat Poliția Metropolitană.

Trei dintre suspecți au suferit răni care nu le pun viață în pericol, în timp ce ceilalți doi sunt încă investigați de personalul medical.

„Ofițerii au reacționat rapid pentru a acorda asistență medicală celor cinci răniți, alături de Serviciul de Ambulanță din Londra, și pentru a asigura siguranța celor aproximativ 300 de persoane care participau la acest eveniment muzical. Cei cinci bărbați răniți au fost arestați pentru tulburarea ordinii publice și continuăm să lucrăm pentru a stabili dacă există și alte persoane implicate. Poliția va rămâne prezentă pe Nathan Way pe tot parcursul zilei de astăzi, în timp ce continuăm ancheta. Încurajăm orice persoană care deține informații să contacteze poliția pentru a ajuta la anchetă”, a declarat un ofițer de poliție.

 

Editor : M.C

Share.
Exit mobile version