Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că, în acest moment, soluţia pentru funcţia de preşedinte al României este Crin Antonescu, pentru a evita ca România să intre „într-o aventură”.

„Intrăm într-un alt ritm şi într-o altă dinamică. Dacă cumva ne trece prin cap că România se poate dezvolta fără fonduri europene, fără Uniunea Europeană, mai ales în aceşti doi ani, eu vă spun, din toate perspectivele, financiare, politice, toate perspectivele în ceea ce priveşte securitatea acestei ţări, este exclus. De aceea, fără nicio reţinere, am venit astăzi în faţa dumneavoastră cu Crin Antonescu, propunerea alianţei de guvernare pentru funcţia de preşedinte a României. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat anul trecut. (…) Eu cred că, în primul şi în primul rând, am greşit eu şi am încercat să transmit ceea ce fac ca şi prim-ministru, crezând că acela este şi profilul de viitor preşedinte al României. Am greşit. Şi trebuie să învăţ şi eu, şi dumneavoastră. În faţa noastră avem astăzi cu adevărat un om care are profilul de preşedinte al României. Eu am avut profilul de un prim-ministru criticat. Şi acum sunt sub un asalt continuu. Înţeleg şi de ce, altă miză nu este decât de a intra iarăşi într-o degringoladă şi de a schimba candidatul comun al alianţei. Îmi asum, împreună cu Cătălin Predoiu, cu domnul Ilie Bolojan, cu domnul Kelemen Hunor, domnul Pambuccian, ne asumăm toţi candidatura lui Crin Antonescu”, a declarat Marcel Ciolacu, la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, potrivit Agerpres.

„Nu avem altă soluţie”

El i-a îndemnat pe reprezentanţii comunelor prezenţi la reuniune să explice cetăţenilor pe care-i reprezintă „adevărul”, pentru a nu se ajunge ca România să intre „într-o aventură”.

„Ştiu surpriza pe care aţi avut-o când v-aţi uitat la turul întâi al alegerilor pentru funcţia de preşedinte, mai ales în zona rurală, şi aţi văzut o diferenţă imensă între ceea ce vorbeaţi dumneavoastră cu cetăţenii şi votul. Vreau să vă spun că de data aceasta nu mai trebuie să fiţi pasivi. De data aceasta, trebuie să mergeţi la oameni şi trebuie să le explicaţi adevărul. Adevărul este că, dacă nu continuăm în linia pe care am început-o în acest moment, România intră într-o aventură. Nu este o aventură a noastră. Este o aventură creată de către noi, dar este o aventură care va avea costuri asupra familiilor noastre, asupra copiilor noştri şi asupra nepoţilor noştri. Acesta este adevărul. Indiferent dacă unii dintre cetăţenii pe care îi reprezentaţi, fiindcă dumneavoastră sunteţi, de fapt, firul ierbii, au altă părere, noi cu toţii avem datoria ca în acest moment să ne implicăm şi să le explicăm şi să le spunem, de fapt, adevărul. E o diferenţă imensă între percepţie şi adevăr. Adevărul, în schimb, de această dată, şi avem timp suficient, este că nu avem altă soluţie în acest moment pentru funcţia de preşedinte al României decât Crin Antonescu”, a susţinut Marcel Ciolacu.

„Opţiuni majore pentru România”

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, le-a transmis aleşilor locali că România are nevoie în continuare de dezvoltare.

„Avem nişte alegeri prezidenţiale care sunt cheia dezvoltării României pe următorii ani. (…) Le mulţumesc celor trei partide care m-au onorat cu propunerea de a fi candidatul acestei alianţe la Preşedinţia României. (…) Am răspuns acestui lucru şi m-am angajat în această misiune complet convins că pot să dau această bătălie, împreună cu cei mai mulţi dintre dumneavoastră, şi mai ales că pot să duc un mandat de preşedinte al României în următorii ani, într-o perioadă grea, cum nu a mai fost pentru noi, după 1990 sau după 2000, în orice caz. E vorba, în fond, odată cu alegerea preşedintelui şi cu ceea ce preşedintele, împreună cu Parlamentul, cu Guvernul, cu administraţia centrală şi locală, va face în următorii ani, e vorba de opţiuni majore pentru România. E vorba de a decide dacă noi continuăm tot ceea ce s-a făcut bun în această ţară, dacă avem capacitatea să reformăm ceea ce trebuie reformat în această ţară şi dacă avem puterea să continuăm un drum pe care România l-a început şi pe care nu-l poate abandona fără riscul de a-şi pierde identitatea, soliditatea, poziţia şi garanţiile ca ţară în lumea civilizată”, a afirmat Antonescu.

Editor : B.P.

Share.
Exit mobile version