Fostul internaţional german Mesut Özil, prieten apropiat al lui Recep Tayyip Erdogan şi retras din fotbal din 2023, a fost ales ca membru în Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Fostul mijlocaş de la Real Madrid şi Arsenal, campion mondial în 2014 cu Germania, a devenit membru al Consiliului Central de Decizie al AKP în cadrul unui congres la Ankara, în timpul căruia Erdogan a fost reales pentru a noua oară la conducerea formaţiunii islamo-conservatoare aflată la putere din 2002.

Mesut Özil, care şi-a încheiat cariera la Istanbul cu Fenerbahçe şi apoi cu Istanbul Basaksehir, nu a făcut niciodată un secret din legăturile sale strânse cu autocratul pe vremea când era încă fotbalist. Sprijinul său pentru şeful statului turc a fost atât de mare, încât a fost chiar ales cavaler de onoare la nunta lui Mesut Özil cu o fostă Miss Turcia, Amine Gülse, în 2019.

Cariera fostului internaţional german a luat o întorsătură proastă cu un an înainte, după ce s-a pozat cu coechipierul său din Mannschaft, Ilkay Gündogan, tot de origine turcă, în compania preşedintelui Erdogan, aflat atunci în plină campanie de realegere. Fotografia a provocat controverse, Berlinul acuzând Ankara de represiune, şi l-a transformat pe Özil într-un ţap ispăşitor pentru extrema dreaptă germană.

Jucătorul, care a renunţat la paşaportul turc la vârsta majoratului şi a fost prezentat ca un simbol al Germaniei multiculturale, a părăsit Mannschaft imediat după aceea, acuzând Federaţia Germană de Fotbal de rasism. 

Özil nu a mai îmbrăcat niciodată tricoul echipei naţionale germane, jucând ultima dată la Cupa Mondială din 2018, unde echipa a fost eliminată în faza grupelor.

 

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version