Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, după ce a fost acuzat pe PSD că îşi măreşte pensia de militar printr-un amendament la legea aflată în Parlament, că în momentul în care va fi ales preşedinte, va lua decizia ca indemnizaţia sau salariul să-l doneze Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi. Ciucă a mai spus că nu au cu ce să îl atace şi caută tot felul de tertipuri prin care să abată atenţia şi să ducă imaginea sa în altă direcţie. ”Uitaţi-vă la averea mea, veţi vedea care este averea mea şi ar trebui să se uite ei la averile lor, în condiţiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu”, a mai spus Ciucă.
Preşedintele PNL a fost întrebat despre amendamentul PNL prin care şi parlamentarii ar fi luat indexările prevăzute de legea pensiilor militare, după ce PSD a acuzat că prevederea l-ar favoriza pe el.
”Pe mine n-au cu ce să mă atace şi cauta tot felul de tertipuri, tot felul de subiecte prin care să abată atenţia şi să ducă imaginea mea în altă direcţie. Vreau să le spun cât se poate de clar că în momentul în care voi fi ales preşedinte, voi lua decizia ca indemnizaţia sau salariu de preşedinte să-l donez Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi, dacă asta este problema lor”, a anunţat Ciucă.
”Eu nu m-am pus după funcţii pentru bani. Uitaţi-vă la averea mea, veţi vedea care este averea mea şi ar trebui să se uite ei la averile lor, să vadă ce averi au, în condiţiile în care nu au semnat vreodată condica la un serviciu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].