Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunţă lansarea a două noi metode de plată a facturilor, Google Pay şi Apple Pay, implementate de către PayU GPO.
”Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, anunţă lansarea a două noi metode de plată a facturilor: Google Pay şi Apple Pay, implementate de către PayU GPO, liderul plăţilor digitale din România. Clienţii Hidroelectrica au acum la dispoziţie multiple opţiuni de plată sigure şi convenabile: card bancar, Google Pay şi Apple Pay, atât în aplicaţia iHidro (disponibilă pe Android şi iOS), cât şi pe platforma web ihidro.ro”, anunţă compania.
Noile modalităţi de plată, adăugate în această lună, fac parte din angajamentul Hidroelectrica de a oferi soluţii accesibile şi de a îmbunătăţi experienţa clienţilor săi, răspunzând astfel cerinţelor actuale de digitalizare, eficienţă şi siguranţă.
„Suntem încântaţi să oferim clienţilor noştri o modalitate simplă şi rapidă de a plăti facturile prin Google Pay şi Apple Pay, două dintre cele mai populare soluţii de plată mobilă din lume. Aceasta este doar una dintre măsurile prin care continuăm tranziţia către servicii digitale în linie cu standardele globale de tehnologie şi securitate.”, a declarat Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.
Noile facilităţi de plată sunt disponibile pentru toţi clienţii Hidroelectrica care deţin un cont activ şi un card bancar înregistrat în Google Pay sau Apple Pay. Pentru a efectua o plată cu Visa sau Mastercard, clienţii trebuie să acceseze aplicaţia iHidro sau versiunea web a acesteia, ihidro.ro, să selecteze factura dorită şi să urmeze paşii indicaţi pentru finalizarea tranzacţiei.
”Faptul că am reuşit să implementăm eficient şi rapid metode de plăţi digitale moderne pentru un seviciu esenţial, ne bucură şi ne motivează să continuăm alături de partenerii noştri de la Hidroelectrica un proces de digitalizare care simplifică experienţa de plată a clienţilor şi îi fidelizează, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din Romania şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În plus, Hidroelectrica se plasează în topul furnizorilor de energie din ţara noastră, cu un portofoliu de circa 600.000 de locuri de consum.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.