Lupta pentru controlul Strâmtorii Ormuz a devenit punctul central al războiului cu Iranul. În ultimele câteva luni, atât Iranul, cât şi Statele Unite au susţinut că deţin avantajul – iar retorica contradictorie a provocat confuzie şi îndoieli considerabile. În acest moment, însă, dovezile sunt clare: Statele Unite, care patrulează strâmtoarea cu marina sa, câştigă teren, iar Iranul îşi pierde o mare parte din controlul asupra acestei căi navigabile esenţiale, scrie CNN.
Potrivit firmei specializate Kpler, care urmăreşte navele folosind transpondere şi date satelitare, peste 80% dintre navele care au tranzitat Strâmtoarea Ormuz în ultimele două săptămâni au urmat ruta omaneză – un canal de navigaţie autorizat de ONU, la care Iranul se opune vehement.
Iranul, declarând că strâmtoarea se află sub controlul său, a atacat zeci de nave care au încercat să traverseze această cale navigabilă pe lângă coasta de nord a Omanului. În ciuda riscului, majoritatea navelor au ales recent să ignore cererile Iranului şi să traverseze strâmtoarea, având promisiunea protecţiei din partea forţelor navale americane.
„Se pare din ce în ce mai mult că Iranul şi-a pierdut, cel puţin parţial, controlul asupra strâmtorii”, a declarat Homayoun Falakshahi, şeful departamentului de analiză a ţiţeiului de la Kpler.
Această situaţie contrastează puternic cu cea de acum o lună, când Kpler nu a observat practic niciun fel de trafic maritim pe ruta omaneză.
Reducerea bruscă a traficului în jurul rutei preferate de Iran a împiedicat această ţară să mai perceapă taxe de trecere pentru traficul naval prin strâmtoare – aşa cum o făcuse în primăvară.
Expirarea, în această săptămână, a Memorandumului de înţelegere dintre Statele Unite şi Iran permite, în teorie, Iranului să înceapă din nou să perceapă taxe de trecere. Însă, potrivit Kpler, nu pare că Teheranul a mai reuşit să facă acest lucru.
PETROLIERE MARI ŞI TRANSPONDERE OPRITE
„Solicitarea Iranului de a percepe taxe de trecere este ceva ce majoritatea celor din Orientul Mijlociu nu doresc să se întâmple şi nu au dat curs solicitării până acum”, a declarat Dan Pickering, fondator şi director de investiţii la Pickering Energy Partners. „Aşadar, ruta prin Oman este, fără îndoială, cea mai logică”, arată el.
Kuweitul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au închiriat petroliere foarte mari (VLCC) – cele mai mari posibile – pentru a ieşi din Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz, transferând apoi petrolul către petrolierele clienţilor aflate în afara zonei de pericol în Golful Oman, potrivit lui Andy Lipow, preşedinte al Lipow Oil Associates.
Pentru a evita atacurile Iranului, aceste nave şi-au oprit transponderele, adesea timp de săptămâni întregi. Acest aşa-numit „trafic ascuns” pare să fi scăpat şi unor servicii de monitorizare a datelor, precum Kpler. Deşi unele nave pot fi detectate prin satelit, este mai dificil să fie urmărite prin mijloace tradiţionale.
Însă Statele Unite, care dispun de o forţă militară semnificativă pe apă, supraveghează toate navele care trec prin strâmtoare şi au raportat cifre referitoare la transportul de petrol semnificativ mai mari decât sugeraseră anterior majoritatea estimărilor tradiţionale.
Secretarul pentru energie, Chris Wright, a declarat săptămâna trecută că tranzitul combinat de petrol prin strâmtoare şi cel redirecţionat în jurul acesteia a totalizat aproximativ 15 milioane de barili pe zi pe parcursul unei săptămâni – o cantitate mult mai apropiată de media de 20 de milioane de barili înregistrată înainte de război.
CINE DEŢINE CONTROLUL?
Acest lucru l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să declare luni că Statele Unite au „control total asupra strâmtorii”, o afirmaţie discutabilă pe care a reiterat-o deseori pe parcursul conflictului. Atacurile continue ale Iranului şi fluxurile de petrol care se menţin încă cu mult sub nivelurile dinainte de război sugerează că Statele Unite nu controlează pe deplin Strâmtoarea Ormuz.
Dar nici Iranul nu o controlează.
„Dacă scopul lor este să fie «la conducere», atunci aş spune că, de la bun început, nu au deţinut niciodată controlul deplin”, a afirmat Pickering. „Se pare că scopul lor este descurajarea, pentru a fi recunoscuţi ca având controlul. Cred că încă exercită un efect de descurajare”, arată expertul.
Dar dacă petrolierele transportă într-adevăr atât de mult petrol prin strâmtoare pe cât susţine Statele Unite, atunci capacitatea de descurajare a Iranului şi controlul său asupra Strâmtorii Ormuz sunt diminuate faţă de acum o lună sau două.
Situaţia este complicată de faptul că Omanul şi Iranul poartă discuţii pentru a restabili libertatea de navigaţie prin strâmtoare – fără participarea Statelor Unite –, spre marea nemulţumire a lui Trump. Nu este clar cum vor afecta aceste discuţii traficul petrolier sau controlul asupra căii navigabile.
„Aş lua în considerare toate informaţiile şi titlurile din presă”, spune Lipow. „Dar este corect să spunem că Iranul a pierdut parţial controlul asupra strâmtorii”, conchide el.
CITEȘTE ȘI Donald Trump publică o hartă a Strâmtorii Ormuz marcată ca „nou teritoriu american”
