Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Ucraina vrea să construiască un pod peste Dunăre, până la Isaccea. Zona a fost în repetate rânduri ținta atacurilor dronelor rusești

iunie 6, 2025

Timiş: Dosar penal şi anchetă internă, după ce o dirigintă şi una dintre elevele ei s-au pălmuit reciproc din cauza unei trotinete aduse în sala de clasă

iunie 6, 2025

Ministrul Apărării, întrevedere cu omologii din Turcia și Bulgaria, înainte de Summitul NATO de la Haga

iunie 6, 2025

Trafic restricționat pe Podul Giurgiu-Ruse în minivacanța de Rusalii. Ce rute alternative recomandă autoritățile

iunie 6, 2025

Persoanele inculpate în dosare penale nu mai pot cumpăra sau deține arme. Lege promulgată de Nicușor Dan

iunie 6, 2025
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Colliers: Numărul tranzacţiilor cu apartamente din România a scăzut cu aproape 9% în primele patru luni din acest an. ”2025 se conturează ca un an dificil pentru cei care doresc să cumpere”
Stiri Locale

Colliers: Numărul tranzacţiilor cu apartamente din România a scăzut cu aproape 9% în primele patru luni din acest an. ”2025 se conturează ca un an dificil pentru cei care doresc să cumpere”

By Sala de Presăiunie 5, 2025
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Numărul tranzacţiilor cu apartamente din România a scăzut cu aproape 9% în primele patru luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în Bucureşti, declinul a fost şi mai accentuat, ajungând la 12%, potrivit datelor companiei de consultanţă imobiliară Colliers. Compania arată că 2025 se conturează ca un an dificil pentru cei care doresc să cumpere.

”Numărul tranzacţiilor cu apartamente din România a scăzut cu aproape 9% în primele patru luni din 2025, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În Bucureşti, declinul a fost şi mai accentuat, ajungând la 12%”, potrivit datelor Colliers.

Accesul tot mai dificil la credite, instabilitatea economică şi creşterea costurilor din construcţii conturează un început de an tensionat pentru piaţa rezidenţială.

Evenimente

19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

„Scăderea activităţii de pe piaţa imobiliară este efectul cumulat al mai multor factori care afectează atât încrederea, cât şi puterea de cumpărare a românilor. Încetinirea pieţei muncii, temperarea creşterii veniturilor, incertitudinile generate de contextul electoral şi creşterea constantă a preţurilor la locuinţe creează un climat dificil pentru tranzacţii. În plus, accesul la finanţare bancară este tot mai limitat, pe fondul inflaţiei ridicate şi al instabilităţii economice. În cazul apartamentelor noi, presiunile sunt şi mai mari. Eliminarea unor facilităţi fiscale, începând cu ianuarie 2025, a dus la creşterea costurilor cu forţa de muncă, afectând direct marjele dezvoltatorilor şi alimentând scumpirea locuinţelor. Totodată, deficitul de personal din construcţii devine tot mai evident, mai ales în condiţiile în care proiectele de infrastructură avansează într-un ritm accelerat”, explică Gabriel Blăniţă, associate director | Valuation & Advisory Services, Colliers România.

După un 2024 în care livrările de locuinţe în Bucureşti au scăzut cu aproape 20%, nici anul 2025 nu aduce semne convingătoare de revenire. Chiar dacă volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 9% în primul trimestru, potrivit datelor oficiale, este puţin probabil ca ritmul livrărilor să revină curând la nivelurile din anii anteriori.

Deşi începutul de an a adus provocări pentru piaţa rezidenţială, interesul pentru achiziţia unei locuinţe rămâne ridicat, apropiindu-se de maxime istorice, potrivit sondajelor Eurostat.

Totuşi, pentru cei care depind de creditare, procesul de cumpărare s-a complicat vizibil. Inflaţia, costurile ridicate ale finanţării şi posibilele măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar afectează suplimentar accesibilitatea locuinţelor.

Consultanţii Colliers estimează că inflaţia va rămâne ridicată pe termen mediu, ceea ce pune piedici băncii centrale în tentantiva de relaxare a politicii monetare. Totodată, măsurile fiscale necesare pentru reducerea deficitului bugetar ar putea îngreuna şi mai mult accesul la locuinţe, direct sau indirect.

Astfel, 2025 se conturează ca un an dificil pentru cei care doresc să cumpere.

Pe lângă incertitudinile economice şi inflaţioniste, consultanţii Colliers subliniază că accesul la finanţare rămâne un obstacol major. Costurile ridicate de finanţare, în paralel cu o posibilă întârziere a ciclului de reducere a dobânzilor, afectează nu doar cererea, ci şi posibilitatea dezvoltatorilor de a lansa proiecte noi, în special în segmentul mediu de piaţă.

În acest context, piaţa chiriilor devine tot mai relevantă. Pentru mulţi, închirierea nu este doar o alternativă viabilă, ci şi o soluţie mai accesibilă. În Bucureşti, aproximativ 15% dintre locuitori stau cu chirie, iar acest procent ar putea creşte în anii următori, în linie cu tendinţele din marile oraşe europene. Pentru mulţi cumpărători care întâmpină dificultăţi în accesarea unui credit, închirierea devine o soluţie tranzitorie firească. Procentul de închiriere rămâne relativ scăzut raportat la media europeană, dar direcţia este clară: presiunea asupra accesibilităţii şi lipsa de stoc nou în zonele centrale şi bune vor alimenta cererea de închiriere.

„Privind spre viitor, dinamica pieţei rezidenţiale va depinde într-o mare măsură de deciziile de politică monetară şi fiscală, de stabilitatea pieţei muncii şi de capacitatea dezvoltatorilor de a se adapta noilor condiţii de cost şi cerere. În timp ce scăderea activităţii de tranzacţionare reflectă o perioadă de ajustare, interesul fundamental pentru locuire în marile oraşe rămâne ridicat. Prin urmare, este de aşteptat ca piaţa să rămână activă, dar într-un ritm mai temperat, cu un accent tot mai mare pe eficienţă şi accesibilitate”, conchide Gabriel Blăniţă.

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) ) este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. Operând prin trei platforme de top – Servicii Imobiliare, Consultanţă Tehnică şi Managementul Investiţiilor – Colliers are venituri anuale de aproape 5 miliarde de dolari, o echipă de 23.000 de profesionişti şi peste 100 de miliarde de dolari în active gestionate.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Timiş: Dosar penal şi anchetă internă, după ce o dirigintă şi una dintre elevele ei s-au pălmuit reciproc din cauza unei trotinete aduse în sala de clasă

Arbitrul englez Bobby Madley a afirmat că urăşte sistemul VAR

Ucraina anunţă construirea unui nou pod peste Dunăre, în regiunea Odesa, care să facă legătura cu Isaccea

Superliga: Atacantul slovac Jakub Vojtus a semnat cu Farul

Legea pentru instituirea anului 2027 – Anul Ion I. C. Brătianu, promulgată

Fundaşul brazilian Gabriel Magalhaes şi-a prelungit contractul cu Arsenal

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea ZG Timber Sebes de către Kronospan Holdings South Limited

Zeci de ștampile și sute de matrițe cu însemne oficiale, descoperite la suspecți de cămătărie și fals în Cluj. Trei bărbați, reținuți

Acţiunile Tesla cresc după ce Politico anunţă o discuţie telefonică preconizată între Musk şi Casa Albă. Joi s-a înregistrat cea mai mare scădere de valoare într-o singură zi din istoria companiei – 150 de miliarde de dolari

Alegerile Editorului

Timiş: Dosar penal şi anchetă internă, după ce o dirigintă şi una dintre elevele ei s-au pălmuit reciproc din cauza unei trotinete aduse în sala de clasă

iunie 6, 2025

Ministrul Apărării, întrevedere cu omologii din Turcia și Bulgaria, înainte de Summitul NATO de la Haga

iunie 6, 2025

Trafic restricționat pe Podul Giurgiu-Ruse în minivacanța de Rusalii. Ce rute alternative recomandă autoritățile

iunie 6, 2025

Persoanele inculpate în dosare penale nu mai pot cumpăra sau deține arme. Lege promulgată de Nicușor Dan

iunie 6, 2025

Video Elevul din Târgu Jiu care ar fi descoperit cine a fost, cu adevărat, întemeietorul Țării Românești. Reacția ministrului Daniel David

iunie 6, 2025

Cele mai recente știri

Un primar din Iaşi amenință să lase elevii fără microbuz şcolar şi hârtie igienică pentru că nu au avut rezultate bune la învăţătură

iunie 6, 2025

Arbitrul englez Bobby Madley a afirmat că urăşte sistemul VAR

iunie 6, 2025

Franța explică în ce condiții va recunoaște un stat palestinian: Avem o responsabilitate specială

iunie 6, 2025
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2025 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.