Comisia a publicat miercuri trei cereri de propuneri, în cadrul programului „Europa creativă”, care vizează sprijinirea libertăţii şi a pluralismului mass-mediei, consolidarea rezilienţei mass-mediei şi contribuirea la îmbunătăţirea alfabetizării mediatice.

Prima cerere de propuneri va finanţa acţiuni privind pluralismulşi colaborarea, pentru promovarea parteneriatelor jurnalistice, şi va avea o valoare totală de 10,5 milioane de euro.

Acţiunea privind pluralismul vizează organizaţiile care pot constitui şi distribui fonduri către mass-media de ştiri din sectoare care prezintă un interes deosebit pentru democraţie, în timp ce acţiunea privind colaborarea urmăreşte să sprijine propunerile de colaborare transfrontalieră între mass-media de ştiri, punând accentul pe modele de afaceri inovatoare şi pe proiecte jurnalistice, în întreaga Europă.

O altă cerere de propuneri, în valoare de 3 milioane de euro, vizează crearea unui sistem de răspuns rapid care va monitoriza în mod sistematic şi cuprinzător încălcările libertăţii presei şi a mass-mediei în întreaga UE, precum şi în ţările care participă la programul „Europa creativă” şi în ţările candidate. Obiectivul general este ca această monitorizare să permită colectarea de date şi de informaţii mai bune cu privire la riscurile legate de libertatea şi de pluralismul mass-mediei.

Pe lângă acestea, 2,5 milioane de euro sunt dedicate proiectelor transfrontaliere inovatoare care contribuie la consolidarea competenţelor în ceea ce priveşte alfabetizarea mediatică din Europa şi la limitarea efectelor negative ale dezinformării. Granturile vor încuraja schimbul de cunoştinţe cu privire la practicile de alfabetizare mediatică, precum şi consolidarea acestora, dincolo de frontierele naţionale, culturale şi lingvistice.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Share.
Exit mobile version