Close Menu
Gardianul Zilnic
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Trending

Manifestaţii în Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara, duminică seară, împotriva protestelor violente. „Folosirea violenţei ca armă politică nu mai înseamnă protest”, transmit organizatorii/ Recomandările Jandarmeriei

septembrie 20, 2026

Gorj: Femeie reţinută după ce fiica ei a reclamat că a bătut-o, legat-o şi ameninţat-o cu un cuţit. Acuzaţiile că a fost legată şi ameninţată nu se confirmă, însă fata are pe corp urme care indică faptul că a fost agresată

septembrie 20, 2026

Zece zile care au schimbat cursul inteligenţei artificiale; Liderii marilor companii AI cer încetinirea dezvoltării tehnologiei

septembrie 20, 2026

Ionuţ Pătrăhău (Raiffeisen Bank) vine cu soluţii de sprijin pentru antreprenori la evenimentul News.ro “IMM-urile, oxigen pentru România”

septembrie 20, 2026

Ambasadorul SUA la Bucureşti: Acest oraş m-a primit pe mine şi familia mea cu braţele deschise, iar noi suntem recunoscători că ne aflăm aici. Urez Bucureştiului să se bucure, în continuare, de dezvoltare şi de parteneriatul şi prietenia cu Statele Unite

septembrie 20, 2026
Facebook X (Twitter) Instagram
Povești Web
Facebook X (Twitter) Instagram
Gardianul Zilnic
Abonati-va
  • Stiri Locale
  • Lumea
  • Politică
  • Afaceri
  • Social
  • Educație
  • Justiție
  • Sănătate
  • Sport
  • Comunicat de Presă
  • Tendințe
Gardianul Zilnic
Home » Compania farmaceutică Sanofi, vizată de o anchetă a UE în urma unor suspiciuni de concurenţă neloială
Stiri Locale

Compania farmaceutică Sanofi, vizată de o anchetă a UE în urma unor suspiciuni de concurenţă neloială

By Sala de Presăiunie 26, 2026
Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Email Telegram Tumblr WhatsApp Copy Link
Compania farmaceutică Sanofi, vizată de o anchetă a UE în urma unor suspiciuni de concurenţă neloială
Share
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

Comisia Europeană a anunţat vineri că a deschis o anchetă oficială împotriva gigantului farmaceutic francez Sanofi, pentru o posibilă încălcare a regulilor concurenţei pe piaţa vaccinurilor antigripale, relatează AFP.

Grupul este suspectat de către executivul european, care a efectuat percheziţii anul trecut, că ar fi abuzat de poziţia sa dominantă prin desfăşurarea unei campanii de denigrare împotriva unui vaccin al companiei australiene CSL Seqirus, Fluad, concurent al propriului său produs, Efluelda.

„Comisia suspectează că Sanofi ar fi derulat o campanie de comunicare înşelătoare menită să denigreze vaccinul Fluad, prezentându-l ca fiind inferior faţă de Efluelda, contrar recomandărilor naţionale privind vaccinarea din mai multe state membre”, a explicat Bruxelles-ul într-un comunicat. Această campanie ar fi vizat în principal profesioniştii din domeniul sănătăţii din Germania şi Franţa.

Într-o reacţie pentru AFP, grupul francez s-a apărat de orice acuzaţie de practici ilegale. „Sanofi este convinsă că a acţionat şi continuă să acţioneze în deplină conformitate cu toate legile şi reglementările aplicabile, inclusiv cu legislaţia concurenţei”, a asigurat o purtătoare de cuvânt a grupului. „Deschiderea unei proceduri formale constituie o etapă procedurală şi nu prejudiciază în niciun fel rezultatul anchetei. Sanofi rămâne angajată în favoarea unei concurenţe loiale şi a menţinerii accesului pacienţilor la vaccinuri inovatoare”, a adăugat reprezentanta grupului.

Dacă aceste practici s-ar confirma, Comisia Europeană ar putea aplica companiei Sanofi o sancţiune pentru abuz de poziţie dominantă, sub forma unei amenzi. În cadrul acestei proceduri, Sanofi poate, de asemenea, să propună angajamente pentru a răspunde preocupărilor Comisiei.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

Continua să citești

Manifestaţii în Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara, duminică seară, împotriva protestelor violente. „Folosirea violenţei ca armă politică nu mai înseamnă protest”, transmit organizatorii/ Recomandările Jandarmeriei

Gorj: Femeie reţinută după ce fiica ei a reclamat că a bătut-o, legat-o şi ameninţat-o cu un cuţit. Acuzaţiile că a fost legată şi ameninţată nu se confirmă, însă fata are pe corp urme care indică faptul că a fost agresată

Zece zile care au schimbat cursul inteligenţei artificiale; Liderii marilor companii AI cer încetinirea dezvoltării tehnologiei

Ionuţ Pătrăhău (Raiffeisen Bank) vine cu soluţii de sprijin pentru antreprenori la evenimentul News.ro “IMM-urile, oxigen pentru România”

Ambasadorul SUA la Bucureşti: Acest oraş m-a primit pe mine şi familia mea cu braţele deschise, iar noi suntem recunoscători că ne aflăm aici. Urez Bucureştiului să se bucure, în continuare, de dezvoltare şi de parteneriatul şi prietenia cu Statele Unite

Doi germani, reţinuţi după ce au agăţat două tablouri la Luvru, în sala în care se află „Mona Lisa”

Ruşii se prezintă la urne în ultima zi a alegerilor pentru Duma de Stat

OpenAI estimează că va consuma aproape 280 de miliarde de dolari până în 2030; Cheltuielile pentru infrastructura AI ar urma să ajungă la 856 de miliarde dolari

Cuba: restabilirea treptată a alimentării cu energie electrică după o nouă pană generalizată

Alegerile Editorului

Cele mai recente știri

Ruşii se prezintă la urne în ultima zi a alegerilor pentru Duma de Stat

septembrie 20, 2026

OpenAI estimează că va consuma aproape 280 de miliarde de dolari până în 2030; Cheltuielile pentru infrastructura AI ar urma să ajungă la 856 de miliarde dolari

septembrie 20, 2026

Cuba: restabilirea treptată a alimentării cu energie electrică după o nouă pană generalizată

septembrie 20, 2026
Facebook X (Twitter) Pinterest TikTok Instagram
© 2026 Gardianul Zilnic. Toate drepturile rezervate.
  • Politica de Confidențialitate
  • Termeni și Condiții
  • Contactează

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.