Marius Ghenea, managing partner în cadrul Catalyst România, este de părere că transformarea împrumuturilor date de asociaţi firmelor este neconstituţională. ”Într-adevăr, şi antreprenorii, uneori, confundă buzunarul firmei cu buzunarul personal, dar să nu facă şi ANAF-ul chestia asta”, spune Marius Ghenea.
„Una dintre chestiunile ciudate pe care le-am văzut este această aşa-zisă conversie forţată a împrumutului la asociat. Mi se pare că e inclusiv neconstituţional să propui aşa ceva, eu cred că e neconstituţional, până la urmă sunt banii mei, ca persoană fizică. Într-adevăr, şi antreprenorii, uneori, confundă buzunarul firmei cu buzunarul personal, dar să nu facă şi ANAF-ul chestia asta, adică, până la urmă, până la o situaţie de atragere a răspunderii asociatului, asociatul e o persoană fizică, firma e o persoană juridică, legătura dintre cele două e stabilită prin lege. Deci eu, dacă dau un împrumut companiei, nu mi se pare normal să fie convertit într-o situaţie oarecare, fără ca eu să am un drept de a retrage acei bani”, a afirmat Marius Ghenea în cadrul dezbaterilor de la conferinţa „IMM-urile, oxigen pentru România”, organizată joi de News.ro.
Acesta spune că astfel de măsuri „cel puţin la nivelul percepţiei şi impresiei parcă sunt făcute să lovească în antreprenori”
Marius Ghenea mai spune că decizii luate sau anunţate recent de la nivel guvernamental nu fac altceva decât să îi pună în dificultate pe antreprenori.
„În momentul de faţă suntem într-o stare de năuceală, aşa, de zăpăceală, în care nu ştim care sunt deciziile care s-au luat deja şi care sunt cele care se discută, când se vor aplica ele”, mai spune Ghenea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].