Ministrul Apărării, Radu Miruţă, spune că discuţia despre securitatea cibernetică nu se poate purta doar din perspectiva ministerului pe care îl conduce, el subliniind că sunt implicate în acest aspect mai multe instituţii. El aduce în discuţie şi subiectul modificării percepţiei publicului prin introducerea de manipulări în comunicarea publică. ”Ca inginer de software, spun că singura modalitate de a lupta împotriva algoritmilor este de a folosi, de asemenea, algoritmi”, explică Miruţă.
”Sunt foarte multe instituţii care pot fi atacate şi noi monitorizăm în fiecare zi şi vedem mai mult de 10.000 de astfel de atacuri lansate împotriva instituţiilor noastre. La Ministerul Apărării avem o echipă dedicată protecţiei instituţiei noastre şi contribuim şi la protecţia altor instituţii”, a afirmat Radu Miruţă, marţi, la dezbaterile din cadrul Economist Romania Government Roundtable 2026, organizată la Bucureşti de grupul editorial The Economist.
El a susţinut că securitatea cibernetică şi apărarea împotriva atacurilor hibride trebuie stabilite ”într-o manieră foarte clară”, pentru că altfel consecinţele pot crea ”multe tulburări”.
”Discuţia este nu doar despre atacurile cibernetice, ci trebuie purtată şi în ceea ce priveşte modalitatea în care transformarea digitală este folosită pentru a introduce fake news, pentru a influenţa percepţiile publicului larg asupra unor aspecte importante. Ca inginer de software, spun că singura modalitate de a lupta împotriva algoritmilor este de a folosi, de asemenea, algoritmi”, a adăugat Radu Miruţă.









