Parchetul General a transmis vineri, 22 august, că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)  nu a cerut nicio expertiză în cadrul dosarului Nordis, ca răspuns la o acuzație lansată în aceeași zi de fostul ministru al Justiției, Stelian Ion. 

Inițial, fostul ministru al Justiției a acuzat Parchetul General că nu a pus la dispoziția DIICOT fondurile necesare pentru a face expertize în ancheta „Nordis” și că dosarul ar fi „foarfecat din ambele părți”, amintind și de decizia Curții de Apel București de a-l scoate de sub control judiciar pe Vladimir Ciorbă.

„Jumătate de an pierdut, infractori care zâmbesc și păgubiți disperați. Așa se tergiversează dosarele penale, uneori până la prescripție (…) Ce să mai creadă cele peste 800 de persoane păgubite de escroci? Că Statul le ține partea infractorilor? Mi-aș dori să fiu contrazis de fapte, dar realitatea arată altceva”, a mai adăugat Stelian Ion.

La scurt timp după apariția postării, Parchetul General a răspuns acuzațiilor lansate de fostul ministru printr-un comunicat de presă și a subliniat că în dosarul Nordis „nu a fost dispusă și efectuată nicio expertiză” de către DIICOT.

Parchetul General a mai menționat că „virează sumele aferente efecturării expertizelor în dosare penale” în baza solicitărilor transmise de parchete și „în limitele alocărilor bugetare”.

Fostul ministru al Justiției a revenit, printr-o actualizare la postarea inițială, și a acuzat că „cineva la DIICOT își bate joc de dosar și îi minte pe păgubiți”.

„Procurorul de caz sau procurorul șef DIICOT țin pe loc dosarul Nordis prin nedispunerea expertizei financiar-contabile în cauză, în vreme ce vina pentru această situație este aruncată de la nivel de DIICOT în fața păgubiților exclusiv asupra Parchetului General de pe lângă ICCJ”, a adăugat Stelian Ion.

Vladimir Ciorbă, patronul grupului de firme Nordis, a scăpat definitiv de măsura controlului judiciar pe 20 august, când Curtea de Apel București i-a admis plângerea prin care contesta prelungirea măsurii preventive. Detalii, aici

Vladimir Ciorbă, dar și soția lui, Laura Vicol, sunt anchetați de procurori pentru că ar fi pus în practică „un mecanism complex de fraudă imobiliară” în cadrul căruia sute de persoane au plătit în avans pentru apartamente care, în realitate, nu au fost construite.

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version