Statele Unite dețin informații cu privire la pregătirea militară nord-coreeană în Rusia. Cu toate acestea, rămâne neclar dacă aceste trupe vor fi implicate direct în războiul împotriva Ucrainei. În acest moment vorbim de cel puțin 3.000 de soldați ai Phenianului.

Informația îi este aribuită lui John Kirby, consilier pentru comunicații privind securitatea națională al Casei Albe, în cadrul unei ședințe de informare de miercuri, 23 octombrie. Kirby a menționat că „între începutul și mijlocul lunii octombrie, Coreea de Nord a deplasat cel puțin 3 000 de soldați în estul Rusiei”.

„Estimăm că acești soldați au călătorit cu vaporul din zona Wansan din Coreea de Nord până la Vladivostok, Rusia. Acești soldați au călătorit apoi spre mai multe locuri de antrenament militar rusesc din estul Rusiei, unde sunt în prezent instruiți”, a adăugat el.

Consilierul Casei Albe a explicat că nu este clar dacă aceste trupe nord-coreene vor fi implicate direct în operațiuni de luptă împotriva Ucrainei, alături de trupele ruse.

„Dar aceasta este cu siguranță o probabilitate extrem de îngrijorătoare. După terminarea antrenamentului, acești soldați ar putea călători în vestul Rusiei și apoi să se angajeze în lupte împotriva armatei ucrainene”, a spus Kirby.

Citește și

„Ucraina vă va hrăni și încălzi”: Soldații nord-coreeni de pe front sunt îndemnați să se predea ca să scape cu viață

 

Editor : S.S.

Share.
Exit mobile version