Camera Deputaților a respins, în plenul de miercuri, înființarea unei comisii de anchetă care să investigheze circumstanțelor și responsabilităților legate de anularea alegerilor prezidențiale din România din decembrie 2024. Parlamentarii au respins și un proiect al AUR și SOS România prin care invalidarea oricărui tur putea fi făcută numai în baza unei contestații temeinic motivate.
Înființarea comisiei de anchetă a fost cerută de către grupurile deputaților AUR și POT, scrie Agerpres.
„Anul 2024 a adus un precedent fără echivalent în istoria post-decembristă a României – anularea alegerilor prezidențiale. Pentru prima dată după 1989, milioane de voturi exprimate liber de cetățeni au fost aruncate la coș printr-o hotărâre a Curții Constituționale, urmată de măsuri administrative adoptate de Biroul Electoral Central și de Autoritatea Electorală Permanentă. În urma turului 1 al alegerilor, a existat un câștigător clar: domnul Călin Georgescu, susținut de o largă majoritate a electoratului. Toate datele, inclusiv sondajele independente și dinamica campaniei, indicau faptul că acesta urma să câștige și turul 2.
Procesul electoral a fost însă brusc întrerupt, turul 2 fiind stopat în timpul votării, iar întreaga procedură democratică a fost anulată. În lipsa unei informări transparente, opinia publică, mediul politic și partenerii internaționali nu cunosc nici până astăzi: cine a inițiat procedurile de anulare, care au fost probele și documentele ce au fundamentat deciziile, dacă s-au respectat principiile constituționale și regulile democratice, dacă instituțiile statului și-au depășit atribuțiile constituționale și dacă anularea a fost rezultatul unor presiuni interne sau externe”, arată expunerea de motive a propunerii de înființare a comisiei de anchetă.
AUR și POT acuză împiedicarea candidaturii lui Călin Georgescu
Inițiatorii spun că „este evident pentru majoritatea covârșitoare a cetățenilor români faptul că anularea alegerilor a urmărit un scop politic clar: împiedicarea accesului la funcția supremă în stat a unui candidat incomod pentru establishment și „înfiletarea” la Cotroceni a unui „om al sistemului”.
„Comisia va avea misiunea de a investiga obiectiv și complet aceste circumstanțe și de a stabili responsabilități politice și instituționale”, mai menționează deputații AUR și POT în expunerea de motive.
Deputații au respins scoaterea Curții Constituționale din procesul electoral
Camera Deputaților a respins, în plenul de miercuri, și propunerea legislativă a parlamentarilor AUR și S.O.S. România pentru modificarea Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prin care invalidarea oricărui tur se putea face numai în baza unei contestații temeinic motivate.
Au fost 206 de voturi „pentru” respingerea proiectului de lege, 80 de voturi „împotrivă” și 11 abțineri.
Potrivit proiectului, Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului, în limitele și cu respectarea dispozițiilor legale și constituționale. Rezultatul alegerilor pentru funcția de președinte al României este validat sau invalidat de CCR numai în baza probelor și conform dispozițiilor din lege pentru alegerea președintelui.
Invalidarea oricărui tur se poate face numai în baza unei contestații temeinic motivate și pentru motive constând în fraude grave, nefiind posibilă atât revenirea asupra hotărârii pronunțate, cât și invalidarea din oficiu a întregului proces electoral după validarea unui tur de scrutin.
„Președintele numit, Nicușor Dan, trebuie să dea seamă”
Liderul AUR, deputatul George Simion, a susținut că „președintele numit, Nicușor Dan, trebuie să dea seama pentru felul în care prezintă public dovezile despre anularea alegerilor”.
„Ați ales să mențineți Curtea Constituțională în procesul electoral la alegerile prezidențiale. Ați respins acest proiect de lege al opoziției după cum astăzi, în Parlament, în ciuda afirmațiilor pompoase ale Alinei Gorghiu, ați ales să puneți gunoiul sub preș cu privire la hărțuirea sexuală a studentelor. Astăzi, un om care a câștigat alegerile este chemat la IPJ pentru controlul judiciar (…), asta este forma voastră de a opri orice reformă în statul român. (…) Președintele numit, Nicușor Dan, trebuie să dea seama pentru felul în care prezintă public dovezile despre anularea alegerilor. Le-ați văzut cu toții, nu?”, a spus Simon.
Votul Camerei a fost în calitate de prim for sesizat, Senatul fiind decizional pe acest proiect de lege al AUR și SOS România.
Editor : A.P.