Ministrul Finanțelor susține sus și tare că nu vor crește taxele. Asta după ce în spațiul public au apărut mai multe variante luate în calcul de Coaliție, ca să adune bani la buget și să scape de criticile Comisiei Europene. Marcel Boloș omite să spună însă ce se va întâmpla de la anul, când politicienii nu vor mai avea presiunea alegerilor.

Anca Suciu, jurnalist Digi24: Există propunerea de majorare a impozitului pe venit de la 10 la 16%?

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Vă dați seama ce ar însemna pentru România să mai adăugăm 6% la impozitarea muncii, și de la 45% să ajungem la 51%? Efectul este unul devastator asupra forței de muncă.

Această cotă unică de 10% este o linie roșie pe care Coaliția de guvernare a stabilit-o.

Anca Suciu: Impozit progresiv, pe venit?

Marcel Boloș: Nu este în propunerea Ministerului de Finanțe și nu s-a pus problema impozitării progresive.

Editor : Liviu Cojan

Share.
Exit mobile version