Candidatul alianţei România, Înainte, Crin Antonescu, a transmis marţi că suntem la un moment de răscruce, dar vom reuşi să trecem şi peste asta, el precizând că trebuie să rămânem pe drumul european, pentru că le datorăm asta celor care au luptat pentru libertate în 1989. Antonescu mai spune că este imposibil ca o ţară să prospere fără stabilitate, dar el are în spate o coaliţie majoritară, pe care se poate baza pentru proiectele de care românii chiar au nevoie, nu basme, nu promisiuni deşarte.
”Campania mea va fi despre voi. Despre problemele şi speranţele voastre. Despre cum putem merge, împreună, înainte. Nu va fi uşor. Suntem la un moment de răscruce. Dar vom reuşi să trecem şi peste asta. Trebuie să rămânem pe drumul european, le datorăm asta celor care au luptat pentru libertate în 1989”, a scris Crin Antonescu într-o postare. El arată că este imposibil ca o ţară să prospere fără stabilitate. ”Eu am în spate o coaliţie majoritară, pe care mă pot baza pentru proiectele de care românii chiar au nevoie. Nu basme, nu promisiuni deşarte. România merge înainte!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].