Kremlinul a reacţionat defensiv la remarcile preşedintelui Donald Trump, care s-a declarat „foarte enervat” şi „supărat” pe preşedintele rus Vladimir Putin, după ce acesta declarase că ar vrea ca Ucraina să fie pusă sub o „administraţie temporară” în timp ce s-ar lucra la un acord de pace, relatează CNN şi Reuters.
Întrebat despre aceste comentarii făcute în weekend de Trump, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că unele dintre formulări au fost parafrazate mai degrabă decât citate directe, recunoscând că au fost făcute „mai multe declaraţii diverse”.
Potrivit lui Peskov, Moscova continuă să lucreze cu Washingtonul la refacerea relaţiilor bilaterale, precum şi la pacea în Ucraina. „Continuăm să lucrăm cu partea americană, în primul rând la construirea relaţiilor noastre bilaterale, care au suferit daune enorme în timpul administraţiei anterioare”, a declarat Peskov reporterilor. „Lucrăm, de asemenea, la punerea în aplicare a unor idei legate de reglementarea ucraineană. Activităţile sunt în curs de desfăşurare, până în prezent nu există detalii despre care ar trebui să vă informăm”, a punctat Peskov. „Acesta este un proces care necesită timp, probabil din cauza complexităţii sale”, a adăugat el.
Întrebat despre posibilitatea unei noi convorbiri telefonice între cei doi lideri în această săptămână, Peskov a spus că aceasta nu se află încă în programul lui Putin, dar poate fi organizată foarte rapid „dacă este necesar”.
Trump a declarat pentru NBC News că este foarte supărat după ce liderul rus a criticat credibilitatea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, iar preşedintele american a sugerat că ar putea impune tarife suplimentare de 25%-50% celor care cumpără petrol rusesc.
Trump a reiterat ulterior reporterilor că este dezamăgit de Putin, dar a adăugat: „Cred că facem progrese, pas cu pas”.
Trump, care spune că doreşte să rămână în istorie ca un pacificator, a declarat în mod repetat că doreşte ca războiul de trei ani din Ucraina să se încheie şi a avertizat cu privire la riscurile escaladării acestuia într-un război mondial între Statele Unite şi Rusia.
Duminică, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că i-a spus preşedintelui american Donald Trump, în timpul unei întâlniri pe care au avut-o sâmbătă în Florida, că trebuie stabilit un termen limită pentru o încetare a focului în Ucraina, pentru ca aceasta să se întâmple. „Am ieşit cu impresia că, în mod evident, el este singura persoană care poate intermedia o pace, o încetare a focului, deoarece este singurul de care Putin se teme şi, în acest sens, îl respectă”, a declarat Stubb într-un interviu acordat luni Sky News. „Am vorbit mult despre încetarea focului, despre frustrările pe care le avea din cauza faptului că Rusia nu se angaja faţă de acesta”, a confirmat Stubb.
RUSIA ŞI SUA DISCUTĂ DESPRE PĂMÂNTURI RARE
De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a orientat SUA către o poziţie mai conciliantă faţă de Rusia, care a lăsat aliaţii occidentali circumspecţi în timp ce el încearcă să negocieze încheierea războiului. Comentariile sale despre Putin de duminică reflectă frustrarea sa crescândă cu privire la lipsa de progrese privind o încetare a focului. „Dacă Rusia şi cu mine nu reuşim să ajungem la un acord privind oprirea vărsării de sânge în Ucraina şi dacă eu cred că a fost vina Rusiei, voi pune tarife secundare pe petrol, pe tot petrolul care vine din Rusia”, a spus Trump. „Asta ar însemna că, dacă cumpăraţi petrol din Rusia, nu puteţi face afaceri în Statele Unite”, a adăugat Trump.
Pe fondul eforturilor lui Trump de a pune capăt luptelor din Ucraina, atât Kievul, cât şi Moscova au sugerat cooperarea în domeniul mineralelor, deşi duminică Trump a spus că Zelenski doreşte să renunţe la un acord propus.
Pe de altă parte, Rusia şi SUA au demarat discuţii privind proiecte comune în domeniul metalelor rare şi al altor proiecte în Rusia, iar unele companii şi-au exprimat deja interesul pentru acestea, a declarat luni trimisul lui Putin pentru investiţii, Kirill Dmitriev.
„Nu există încă detalii, dar interesul este evident. Interesul este reciproc, deoarece vorbim despre proiecte reciproc avantajoase”, a declarat, la rândul său, Peskov.
Putin a sugerat în februarie că SUA ar putea fi interesate de explorarea în comun a zăcămintelor de metale rare din Rusia, care deţine a cincea cea mai mare rezervă mondială de metale utilizate pentru lasere şi echipamente militare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova nu a semnat încă niciun document cu companii americane, din cauza restricţiilor legate de sancţiunile impuse firmelor americane în Rusia, dar a spus că „unele dintre ele îşi manifestă interesul”.
Trimisul lui Putin pentru investiţii, Kirill Dmitriev, a declarat pentru ziarul Izvestia, în comentarii publicate luni, că discuţiile cu firmele americane au început deja. El nu a numit nicio companie şi nu a oferit detalii suplimentare.
Metalele rare sunt un grup de 17 metale utilizate la fabricarea magneţilor care transformă energia în mişcare pentru vehicule electrice, telefoane mobile, sisteme de rachete şi alte dispozitive electronice. Nu există înlocuitori cunoscuţi.
U.S. Geological Survey estimează rezervele de pământuri rare ale Rusiei la 3,8 milioane de tone, însă Moscova are estimări mult mai mari.
Izvestia a relatat că această cooperare ar putea fi abordată în continuare la următoarea rundă de discuţii Rusia-SUA, care ar putea avea loc la mijlocul lunii aprilie în Arabia Saudită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].