Primul ajutor oferit corect din primele secunde, în situații de urgență, poate crește șansele de supraviețuire ale persoanei afectate. Sunt câteva manevre importante pe care cu toții ar trebui să știm să le punem în practică, până la apariția personalului medical calificat. Cum ne învață specialistul să acționăm atunci când trebuie să oferim primul ajutor.
Viața unei persoane accidentate poate depinde, în primă fază, de momentul acordării primului ajutor și de manevrele pe care o persoană din jur le poate aplica în folosul victimei. Primul ajutor de bază, acordat temporar până la sosirea unui echipaj medical, poate preveni apariția unor complicații ulterioare și poate ameliora suferința până în momentul în care intervine un serviciu medical autorizat.
Care sunt tehnicile de prim ajutor de bază pe care orice persoană trebuie să le știe
„Primul ajutor salvează vieți. Sunt multe situații în care persoanele nu știu cum să reacționeze în cazuri de accident sau alte pericole și, în mod involunar, fac lucruri care pot pune în pericol viața victimei. Sunt câteva noțiuni de bază pe care oamenii ar trebui să le cunoască și să le facă corect, până la apariția personalului medical.
O persoană, dacă are o criză de epilepsie oriunde în public, nu trebuie înțepată în deget
Sunt multe mituri care spun că, dacă vezi o persoană care se confruntă cu o criză de epilepsie trebuie să o înțepi ori să îi strângi un deget de la mâna stângă. Total greșit. Acest mit nu are niciun efect demonstrat științific.
Când vezi o persoană în acest stadiu, primul pas este să îi protejezi capul astfel încât, din convulsiile pe care le are, să nu își agraveze starea.
Îl vei proteja fie că îi pui sub cap ambele mâini sau îi pui o haină, un ghiozdan, un obiect moale pe care îl ai la îndemână. În acest fel, îl vei ajuta să nu își fractureze cutia craniană.
De asemenea, tot în aceste momente, este important să îndepărtăm obiectele din jur care ar putea pune viața victimei în pericol. Într-o criză de epilepsie, persoanele afectate nu se pot controla și pot lovi cu picioarele, în mod neintenționat, lucrurile din jur. Așadar, ne vom uita să fie departe de orice ușă de sticlă, un geam sau obiecte periculoase”, a declarat pentru Digi24 Adrian Armășelu, manager Prim-Ajutor în cadrul Crucea Roșie Română.
Cum acorzi primul ajutor în caz de sângerare nazală
„Un alt mit cunoscut, atunci când unei persoane îi curge sânge din nas, este acela de a ridica o mâna și a sta cu capul în sus. Total greșit, deoarece capul pe spate nu va face altceva decât să ducă la înghițirea sângelui și a secrețiilor nazale, o senzație total neplăcută.
Primul pas, pentru a opri sângerarea nazală, este acela de a sta într-o poziție verticală și de a lăsa capul în jos, aplecat ușor în față. Ulterior, se va pune presiune pe baza piramidei nazale și se stă așa 2,3 minute. Presiunea pe septul nazal comprimă zona și oprește hemoragia. Se respiră pe gură în tot acest timp”, a mai precizat sursa citată.
Cum acorzi primul ajutor dacă victima și-a pierdut cunoștința
„Un prim pas, înainte de orice ajutor, este acela să privești în jur și să te asiguri că nu ești și tu pus într-un pericol. Este important să nu devii victimă din salvator. Poate victima a ajuns în acel stadiu, de leșin, din cauza unor fire de tensiune din apropiere, de exemplu, sau din cauza unui impact cu un material dur.
Imediat, vei verifica victima și o vei întreba dacă te aude, pentru a vedea dacă reacționează la vreun stimul. Ulterior, verifici respirația prin înclinarea ușoară a capului victimei spre spate și ridicarea bărbiei. În felul acesta, căile respiratorii sunt eliberate și poți asculta respirația.
Dacă victima respiră normal, dar nu reacționează, atunci o așezi în poziție laterală cu picioarele întinse, în poziția de siguranță. Capul trebuie să fie înclinat pe spate și gura să fie orientată spre sol. În felul acesta, căile respiratorii sunt libere și nu există riscul ca sângele ori voma să intre în plămâni.
Dacă este vorba despre un copil sau bebeluș, te vei asigură că l-ai așezat în poziția de siguranță și îl poți sprijini cu spatele pe o pernă sau o pătură rulată, pentru ca poziția să fie cât mai stabilă.
Ulterior, poate începe resuscitarea, mai exact combinația între compresie și ventilație. Compresia toracică asigură o cantitate mică de sânge, dar foarte importantă pentru inimă și creier, iar prin ventilație se asigură faptul că sângele care circulă transportă suficient oxigen la creier. Victima este întinsă pe spate, pe o suprafață tare, iar podul palmei se așază pe mijlocul cutiei toracice a victimei.
Evident, se va suna la 112, cu telefonul pe difuzor, pentru a putea face în același timp manevrele de resuscitare. Se vor face manevre de prim ajutor timp de câteva minute, în funcție de starea pacientului. Acesta trebuie supravegheat până la sosirea medicilor specialiști”, a declarat managerul Crucea Roșie Română.
Primul ajutor trebuie acordat întocmai persoanelor aflate în pericol. Niciodată nu se acționează în grabă ori în necunoștință de cauză. În caz contrar, orice măsură aplicată poate deveni fatală pentru vicimă.
„Îndemnul meu este ca fiecare om să parcurgă un curs de prim ajutor. Informațiile sunt complexe și pot fi de un real ajutor pentru fiecare dintre noi. Într-un exemplu practic, se exersează o mulțime de situații și se explică, punctual, orice metodă de acțiune care este necesară în timp util, conchide sursa Digi24, Adrian Armășelu.