Multe companii care generează pierderi la buget își premiază directorii și membrii din Consiliile de Administrație cu indemnizații de sute de mii de lei. Este exemplul CFR SA, unde din cauza datoriilor, zilele acestea, zeci de trenuri au fost suspendate. Un director are o indemnizație anuală variabilă de 150.000 lei brut.

În urmă cu trei luni, Guvernul a prezentat că doar 7 companii de stat generează pierderi la buget de peste 2.5 mld de lei. Acum, Guvernul a publicat lista salariilor din companiile de stat. Ne uităm la aceste companii pe pierdere despre care vorbeam. La CFR SA, indemnizația lunară fixă a unui director e de 50.000 lei brut, iar indemnizația anuală variabilă 150.000 lei brut. CFR a avut anul trecut pierderi de peste 400 de milioane de lei, iar zilele acestea, zeci de trenuri au fost suspendate din cauza datoriilor companiei.

La Metrorex, indemnizația lunară fixă a unui director e 30.000 lei brut și cea variabilă anuală, 90.000 de lei. La fel, în topul companiilor datornice, cu peste 180 milioane de lei anul trecut.

Un alt exemplu este Unifarm, unde director are o indemnizație lunară fixă de 34.000 lei brut, iar cea variabilă, anuală, de 340.000 lei. Pierderi în 2024 de peste 350 milioane de lei. Exemplele pot continua.

Cele mai mari venituri le observăm la companiile din energie, cum ar fi Romgaz, unde un director are indemnizația lunară fixă de 85.000 de lei, iar indemnizația anuală, variabilă, de 2 milioane de lei.

La Hidroelectrica, un director are 65.000 de lei lunar, iar suma variabilă anuală pe care o primește e de peste 1,5 milioane de lei. Iar la Nuclearelectrica, directorul are o indemnizație anuală variabilă de 1.4 milioane de lei brut. Este de menționat că cele trei companii din domeniul energetic sunt pe profit.

Editor : A.R.

Share.
Exit mobile version