Restricții de trafic și măsuri de securitate extraordinare, duminică, în ziua în care va fi sfințită Catedrala Națională. Sute de polițiști și jandarmi vor fi prezenți în punctele cheie pentru a îndruma participanții și pentru a dirija traficul. Pe bulevardele mari ale Capitalei, circulația mașinilor va fi blocată complet până seara târziu.
Traficul va fi oprit pe ambele sensuri între Piața Unirii și Piața Constituției. Vor fi totodată restricții și pe bulevardele Libertății și Națiunile Unite, dar și pe Calea 13 septembrie. Restricții vor fi și pe străzile adiacente. Accesul mașinilor va fi blocat până la 22.00.
O parte dintre autocarele venite cu enoriași din țară vor putea fi lăsate aici în Piața Constituției. Celelalte vor putea fi parcate pe banda 1 de pe bulevardele Libertății, Tudor Vladimirescu sau Calea 13 Septembrie. Șoferii au primit instrucțiuni clare, programul în care primesc acces autocarele este între 04.00 și 10.00 dimineața.
Odată coborâți din autocare, oamenii vor merge pe jos până la zonele de acces, respectiv: intrarea pe la Paraclisul Bisericii „Sfântul Ioan Gură de Aur”, precum și celelalte două intrări dinspre Izvor.
Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi să fie calmi și să respecte indicațiile lor.
Claudiu Costea – purtător de cuvânt Brigada Rutieră: Recomandăm să folosească mijloacele de transport în comun, STB și metrou. Cea mai apropiată stație de metrou fiind Izvor, dacă doresc să participe la eveniment. Pentru conducătorii auto să manifeste prudență, mai ales în situația în care trec pe lângă grupuri de credincioși. Să circule cu prudență, să reducă viteza și să nu claxoneze abuziv.
La ceremonia de sfințire a Catedralei Naționale sunt așteptate aproximativ 10.000 de persoane.
Editor : A.P.
