Durerea severă de genunchi, deformarea sau umflarea acestei articulații și rigiditatea articulară pot să afecteze serios calitatea vieții, limitând mișcarea și activitățile zilnice. Aceste semne și simptome pot fi provocate de o afecțiune degenerativă, gonartroza sau artroza genunchiului, care necesită tratament de specialitate, pentru prevenirea complicațiilor.
În primele stadii ale bolii, aceasta se manifestă prin durere de genunchi prezentă doar în timpul mersului sau la urcatul și coborâtul scărilor, dar în stadiile avansate disconfortul este permanent. De asemenea, pe măsură ce afecțiunea avansează, poate să apară și slăbiciunea musculară sau chiar atrofia mușchilor, iar deplasarea devine foarte dificilă. Pentru a preveni aceste situații, este recomandată o consultație la medicul ortoped, pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului potrivit.
După examenul clinic, medicul poate recomanda și investigații imagistice, care confirmă diagnosticul și arată severitatea leziunilor. În funcție de indicație, pacientul va efectua o radiografie, o tomografie computerizată sau un examen RMN de genunchi, investigații avansate, care permit vizualizarea detaliată a structurilor articulare.
Odată stabilit diagnosticul de gonartroză, medicul ortoped va recomanda cel mai potrivit tratament, în funcție de severitatea simptomatologiei și de leziunile existente la nivelul genunchiului. Tratamentul poate fi conservator, prin medicație și proceduri de fizioterapie sau de kinetoterapie, sau chirurgical, în cazurile în care nu sunt obținute rezultatele dorite prin alte metode de tratament.
În prezent există mai multe metode de tratament chirurgical pentru gonartroză, care asigură rezultate terapeutice foarte bune și o recuperare rapidă a pacientului, cu redobândirea mobilității. În funcție de caracteristicile fiecărui caz în parte, intervenția chirurgicală poate fi prin osteotomie tibială proximală sau prin protezare articulară. O proteză de genunchi poate fi parțială, cu înlocuirea doar a unor componente articulare, sau totală, adică articulația genunchiului este înlocuită complet.
Există mai multe tipuri de proteză de genunchi, cel mai potrivit model fiind recomandat de medic în funcție de specificul fiecărui caz, pentru obținerea celor mai bune rezultate și recâștigarea mobilității. Abordarea este întotdeauna personalizată, luând în calcul și alte aspecte esențiale, precum vârsta pacientului, stilul său de viață și eventuale afecțiuni asociate.
La SANADOR, pacienții beneficiază de consultații de ortopedie asigurate de medici foarte experimentați și de investigații imagistice performante, pentru stabilirea unui diagnostic corect. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la un program personalizat de recuperare medicală stabilit de un medic.
Intervențiile chirurgicale, precum protezarea articulară, se desfășoară la Spitalul Clinic SANADOR într-un bloc operator foarte bine dotat, cu echipamente de ultimă generație, de chirurgi ortopezi cu vastă experiență în gestionarea unor cazuri complexe, cu rezultate foarte bune pe termen lung. Pacienții primesc asistență medicală avansată pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, pentru reabilitare optimă.
Editor : A.D.V.