Conducerea Parlamentului a decis oficial că ședința solemnă a Camerelor reunite, evenimentul în cadrul căruia Nicușor Dan va depune jurământul de președinte, va avea loc luni, 26 mai, începând cu ora 12:00. Pe lângă data oficială, Parlamentul a stabilit și lista de invitați, dar și desfășurătorul ceremoniei. 

Conducerea Parlamentului s-a reunit la scurt timp după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a validat rezultatul alegerilor din 2025. 

În cadrul acestei ședințe, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au stabilit oficial desfășurătorul ceremoniei de depunere a jurământului și lista de invitați.

Ceremonia de depunere a jurământului de către noul președinte Nicușor Dan va avea loc luni, 26 mai, ora 12:00.

Concret, Nicușor Dan va rosti și semna următorul text: 

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Potrivit Constituției (Articolul 83 (1) ), „mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului”. 

Cum va arăta ziua în care Nicușor Dan devine președinte

Ceremonia va avea loc în sala de plen a Camerei Deputaților.

Invitații vor fi primiți de șirul de onoare format din militari ai Regimentului 30 Gardă și Protocol Mihai VIteazul.

În jurul orei 11:55 ar urma să ajungă și președintele ales, Nicușor Dan, care va fi întâmpinat de președinții celor două Camere ale Parlamentului.

Ședința va debuta la ora 12:00 cu intonarea Imnului național al României. 

Ulterior, președintele CCR, Marian Enache, va prezenta Hotărârea prin care mandatul lui Nicușor Dan a fost validat.

În jurul orei 12:10, Nicușor Dan va rosti textul jurământului (cu mâna dreaptă pe Biblie și Constituție), iar apoi îl va semna.

În jurul orei 12:25, Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va binecuvânta învestitura președintelui României. 

Președintele va rosti un alt mesaj, adresat celor două Camere ale Parlamentului, dar și invitaților, în jurul orei 12:35.

Ceremonia se va finaliza în jurul orei 13:00.

Cine va participa la ceremonie

Conducerea Parlamentului a aprobat și lista de invitați, înafară de senatori și deputați.

Printre aceștia se numără toți miniștrii din Guvernul României, europarlamentarii români, plenul Curții Constituționale, foștii șefi de stat (Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis), dar și reprezentanții Casei Regale (Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, dar și Altelța Sa Regală Principele Radu).

Pe lângă cei enumerați mai sus, au fost invitați și președintele Înaltei Curți (Corina Corbu), procurorul general (Alex Florența), președintele Consiliului Superior al Magistraturii (Elena Costache), președintele Academiei (Ioan Pop) și șeful Statului Major al Apărării (Gheorghiță Vlad).

Au fost invitați și alți șefi de instituții, printre care îi amintim pe Renate Weber (Avocatul Poporului), Florin Iordache (Consiliul Legislativ), Mugur Isărescu (BNR), Răzvan Ionescu (prim-adjunctul directorului SRI) sau Gabriel Vlase (directorul SIE).

Pe lângă aceștia, vor fi prezenți actuali consilieri prezidențiali (Cristian Diaconescu, Ana Birchall, Luminița Odobescu, printre alții), comisarul european Roxana Mânzatu, șefa reprezentanței Comisiei Europene la București (Ramona Chiriac) și șefa Biroului de legătură al Parlamentului European (Mădălina Mihalache).

Alfred Simonis (președinte al Comitetului Director al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene) și Lia Olguța Vasilescu (președinte al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România) sunt și ei invitați.

Pe lângă politicieni, au fost invitați toți reprezentanții cultelor religioase din țară și șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.

Editor : M.G.

Share.
Exit mobile version