Președintele Consiliului European, Antonio Costa, conduce o inițiativă de a avansa cererea Ucrainei de aderare la UE, în pofida opoziției Ungariei, în timp ce liderii europeni se pregătesc pentru un summit decisiv la Copenhaga, miercuri, relatează POLITICO.

Antonio Costa a căutat sprijin în capitalele europene pentru a simplifica procesul de primire a noilor membri și pentru a debloca impasul privind aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova, potrivit a cinci diplomați și oficiali care au acceptat să vorbească pentru sursa citată sub protecția anonimatului.

Ofensiva diplomatică este o încercare de a-l ocoli pe premierul ungar Viktor Orban, care a folosit dreptul de veto al țării sale pentru a bloca parcursul Ucrainei către aderare. Conform regulilor existente, toate cele 27 de state membre trebuie să aprobe fiecare etapă a procesului de aderare.

Republica Moldova, care este și ea candidat oficial pentru aderarea la UE, este asociată cu Ucraina în procesul de negociere și nu poate avansa atâta timp cât impasul persistă.

Potrivit propunerii lui Costa, așa-numitele „clustere de negociere”, etape juridice cheie pe drumul către aderare, ar putea fi deschise cu acordul unei majorități calificate a statelor membre, în loc de unanimitate. Închiderea unui cluster ar necesita în continuare aprobarea tuturor capitalelor UE, dar standardul mai scăzut pentru deschiderea negocierilor ar permite Ucrainei și Moldovei să înceapă reformele necesare pentru a demonstra progresul către standardele europene în anumite domenii de politică. Astfel, ele și-ar putea avansa candidatura chiar dacă una sau două țări se opun, potrivit unei persoane familiare cu planul.

Diplomații afirmă că Costa a făcut lobby direct pe lângă liderii europeni în timpul unui recent „tur al capitalelor”, unde s-a întâlnit cu mai mulți șefi de stat și de guvern, precum și în cadrul unor discuții bilaterale pe marginea Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută, la New York.

„Extinderea este o prioritate importantă pentru președintele Consiliului European”, a spus unul dintre oficiali. „El o vede drept cea mai importantă investiție geopolitică pe care o poate face UE. De aceea consideră esențial să continuăm discuțiile pentru a găsi modalități prin care eforturile de reformă ale Ucrainei să fie traduse în pași concreți.”

Marta Kos, comisarul european pentru extindere, a subliniat că Ucraina este pregătită pentru următorul pas, concluzie trasă după evaluarea tuturor clusterelor, care s-a făcut în timp record.

„Toate clusterele au fost evaluate, într-un timp record. Ucraina și-a făcut treaba. Ucraina este pregătită pentru pasul următor. Acum depinde de statele membre să dea undă verde”, a declarat Kos pentru POLITICO. „Atât Ucraina, cât și Europa nu-și pot permite ca ritmul reformelor Ucrainei să încetinească. Acesta este momentul pentru accelerare.”

Editor : M.I.

Share.
Exit mobile version