Atacantul Neymar nu va juca în meciul Braziliei cu Marocul, programat sâmbătă, la ora 01.00, în grupa C de la Cupa Mondială.
Carlo Ancelotti a oficializat absenţa lui Neymar, subliniind că acesta nu a putut relua antrenamentele echipei şi se aşteaptă să revină pe teren săptămâna viitoare.
„Neymar munceşte incredibil de mult pentru a se recupera cât mai repede posibil. Sperăm că va fi apt şi se va alătura antrenamentelor colective săptămâna viitoare. Când îl convocăm pe Neymar, nu este doar pentru abilităţile sale tehnice incontestabile, ci şi pentru experienţa sa şi exemplul pe care îl poate da jucătorilor mai tineri din echipă. Dar nu va fi disponibil pentru meciul din Maroc”, a declarat Ancelotti.

