Maroc va găzdui Cupa Mondială în 2030, alături de Portugalia şi Spania, şi ar putea organiza masacrarea a trei milioane de câini vagabonzi în cadrul unei operaţiuni de „curăţenie” menită să facă străzile mai prezentabile pentru suporteri, relatează Daily Mail.
Execuţiile au început deja în locuri publice.
În faţa controversei, Jane Goodall, militantă importantă pentru drepturile animalelor, a scris FIFA cerând măsuri imediate şi acuzând organizaţia că închide ochii la ceea ce ea numeşte „un act oribil de barbarie”. „Sunt, de asemenea, îngrozită să aflu de la Coaliţia Internaţională pentru Animale că v-au fost prezentate înregistrări detaliate care documentează aceste acte oribile, cele mai multe dintre ele desfăşurate în cel mai brutal şi crud mod imaginabil, şi totuşi se pare că le-aţi ignorat. Cu siguranţă ştiţi cum vor reacţiona fanii fotbalului din întreaga lume – dintre care mulţi sunt şi iubitori de animale – când vor auzi despre acest lucru”, a continuat ea.
Omul de ştiinţă insistă, de asemenea, că „există multe alternative”, cum ar fi capturarea şi sterilizarea câinilor vagabonzi, acţiune care face obiectul unui acord cvadripartit între Ministerul de Interne, Ordinul Naţional al Medicilor Veterinari şi Ministerul Sănătăţii, relatează presa marocană L’Opinion. Potrivit unor rapoarte, bărbaţi înarmaţi patrulează pe străzi 24 de ore pe zi, trăgând în animale şi lăsându-le adesea rănite, murind în agonie.
Cupa Mondială 2030 marchează un punct de cotitură în istoria competiţiei. Pentru a sărbători 100 de ani de la prima ediţie, FIFA a decis să organizeze trei meciuri în America de Sud (Paraguay, Uruguay şi Argentina). Această a 24-a ediţie va fi astfel prima care se va desfăşura pe trei continente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].