Procesul în care Dan Diaconescu a fost condamnat în primă instanță la opt ani și patru luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în formă continuată va fi reluat de la zero la Judecătoria Tulcea. Curtea de Apel Constanța a menținut, însă, controlul judiciar asupra prezentatorului TV.
Dan Diaconescu a fost condamnat în primă instanță pe 13 februarie la opt ani și patru luni de închisoare pentru act sexual cu un minor în formă continuată.
Însă, prin decizia Curții de Apel Constanța, din 21 martie, sentința penală menționată mai sus a fost desființată.
Instanța nu a judecat apelul depus la decizia Judecătoriei Constanța, ci cererea lui Dan Diaconescu de a strămuta dosarul.
„Strămută judecarea cauzei penale, ce face obiectul dosarului (…) al Judecătoriei Constanţa la Judecătoria Tulcea (…) Judecarea cauzei penale urmând a fi reîncepută de Judecătoria Tulcea, de la momentul sesizării instanţei cu actul de inculpare, astfel că va fi reluată procedura în cameră preliminară”, este un fragment din decizia Curții de Apel Constanța.
Potrivit procurorilor, prezentatorul TV a fost acuzat că în anii 2020-2021 a întreținut raporturi sexuale cu două minore în schimbul unor sume de bani.
Din rechizitoriul procurorilor, obținut de jurnaliști, reieșea că Dan Diaconescu cerea expres „o fată virgină” și că știa că una dintre minorele cu care ar fi întreținut raporturi sexuale era elevă în clasa a X-a.
Editor : M.G.