Danemarca va interzice zborul tuturor dronelor civile săptămâna viitoare pe teritoriul danez, pentru a asigura securitatea unui summit al Uniunii Europene, care reunește şefi de stat şi de guverne la Copenhaga, anunţă duminică Ministerul danez al Transporturilor, potrivit News.ro, care citează AFP.
„Danemarca urmează să-i primească pe liderii europeni săptămâna viitoare şi vom acorda o atenţie spacială securităţii. Prin urmare, de luni şi până vineri, închidem spaţiul aerian danez tuturor zborurilor dronelor civile”, anunţă ministerul, potrivit sursei citate.
Noi drone au fost observate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, deasupra unor obiective militare din Danemarca, potrivit Agerpres, care citează AFP. Un incident asemănător a avut loc și în noaptea de vineri spre duminică, dar și pe 22 septembrie, când mai multe aeroporturi din țară au fost închise.
„Forţele armate confirmă că au fost observate drone deasupra mai multor situri în timpul nopţii. Mai multe mijloace au fost desfăşurate”, a declarat armata daneză într-un comunicat care nu a oferit alte detalii despre incidente sau despre răspunsul armatei.
Alte drone neidentificate au fost observate deasupra „mai multor situri militare” în noaptea de vineri spre sâmbătă, însă armata daneză a refuzat să dezvăluie alte detalii. Poliţia a confirmat că una sau două drone au fost observate vineri seară în apropierea şi deasupra bazei militare de la Karup, cea mai mare din ţară, care găzduieşte toate elicopterele forţelor armate, supravegherea spaţiului aerian, şcoala de piloţi şi funcţiile de sprijin.
Editor : A.R.