Daniel David, doctor în psihologie şi ministru al Educaţiei, explică apetenţa unei părţi a românilor pentru mesaje de tip mesianic, el arătând că, în această perioadă, societatea românească se află într-o „fază de emancipare” în care membrii săi încep să se considere mai importanţi decât sunt şi nu mai pun preţ pe instituţii, pe şefi, vor un lider special. „Şi urmăreşti diverse lucruri. Ori să fii tu în poziţiile de putere, ori să răstorni instituţiile, să le schimbi cu altele, în care poţi să-ţi pui oamenii în poziţii de putere. Iar dacă totuşi accepţi pe cineva ca fiind un lider care te inspiră, trebuie să fie un lider special”, spune Daniel David.
Daniel David a fost întrebat, în emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv, de ce are succes la o mare parte a populaţiei mesajul de tip mesianic transmis populaţiei din partea politicienilor
„Cred că sunt explicaţii diferite şi cauze diferite. În acest moment, în România, cred că cauza principală este legată de faptul că o mare parte din societatea noastră se află în ceea ce noi în psihologie numim o fază de emancipare. Când eşti în proces de emancipare, încă nu eşti emancipat, dar eşti în procesul de emancipare, începi să te consideri mai special, începi să te consideri mai important decât eşti, vrei ca vocea să îţi fie ascultată. Fiindcă eşti atât de important, nu mai pui preţ pe instituţii, pe şefi. La urma urmei, de ce ai avea tu şef şi n-ai fi tu acolo? Şi urmăreşti diverse lucruri: ori să fii tu în poziţiile de putere, ori să răstorni instituţiile, să le schimbi cu altele, în care poţi să-ţi pui oamenii în poziţii de putere, iar dacă totuşi accepţi pe cineva ca fiind un lider care te inspiră, trebuie să fie un lider special, adică fiindcă tu eşti special, liderul trebuie să fie mai special. Şi atunci, în acest context în care ne aflăm, oamenii se uită la astfel de lideri. Adică oamenii de bun simţ, oamenii care sunt buni, ca să spun aşa, meseriaşi. Dacă vreţi buni administratori, buni funcţionari în zona politică, sunt sistemul. Ei trebuie schimbaţi, ei trebuie daţi jos şi ori trebuie să venim noi, ori trebuie să vină un lider cu aptitudini şi cu calităţi speciale”, a afirmat Daniel David.
Acesta spune că într-o democraţie aşezată, clasică, „caracterul ăsta special nu contează atât de mult”, accentul fiind pus mai degrabă la competenţă, pe bunul simţ.
„În faza asta în care eşti în emancipare şi devii antisistem, acolo îţi cauţi pe cineva care, dacă tu eşti special, cum spuneam înainte, ăla să fie mai special”, adaugă Daniel David.
Întrebat dacă are tendinţa de a diagnostica atunci când urmăreşte viaţa politică, David a răspuns că încearcă să nu facă acest lucru.
„Sigur, ca psiholog, totdeauna ai tendinţa să patologizezi normalitatea, dar eu le spun studenţilor şi fac eforturile şi încerc eu să mă educ să nu fac acest lucru. Încerc să nu fiu psiholog nici la minister, nici când eram rector la UBB, nici în guvern, nici în alt context în care nu sunt în cabinetul meu de psihologie”, a răspuns profesorul Daniel David.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].