Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale, că acestea „au ales prost” şi că speră că „nu vor încerca acum cu Ponta”, pentru că asta ar însemna „să avem expuse în vitrina politică moaştele „sfântului” USL”.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, prezidenţiabilul Daniel Funeriu, fost ministru al învăţământului în guvernul Emil Boc II, din 2009 până în februarie 2012, a afirmat că suspendarea candidaturii lui Crin şi motivele invocate arată, în primul rând, că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost”.
Am spus din primul moment acest lucru şi iată, realitatea mi-a dat dreptate. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta; ar însemna să avem expuse în vitrina politică moaştele „sfântului” USL”, consideră Funeriu.
În al doilea rând, acesta susţine că „„istemul” care a dus la această „situaţie ridicolă e defect”.
„Acest „sistem” de contraselecţie a făcut ca în fruntea ţării să ajungă elite extractive: oameni slabi care extrag resurse pentru ei şi partidul lor, nu iau decizii care să producă dreptate şi bunăstare pentru oameni”, afirmă Funeriu.
În opinia acestuia, Crin Antonescu „nu e pe picioarele lui”. „Cum să conduci o ţară când nici măcar nu eşti pe picioarele tale şi nu poţi discuta cu cei care te-au propus?”, întreabă retoric Daniel Funeriu.
„Oameni buni: candidatura la prezidenţiale e treabă serioasă, pentru oameni serioşi. Cică „o să se gândească mai bine”. Crin, tu ce ai făcut când ne-ai spus că vei candida? Că tocmai ne-ai spus că de gândit, n-ai gândit. Şi voiai să conduci o ţară? Alo, Criiiin! Trezeste-te! Crin: alegerile astea sunt despre ţara noastră, nu despre orgoliul şi ego-ul tău. Vă asigur că noi vom câştiga. Pentru că suntem serioşi şi avem coerenţă. Şi da, suntem tot mai mulţi!”, a încheiat Daniel Funeriu în postarea de pe reţeaua de socializare.
Crin Antonescu a anunţat, sâmbătă seară, într-o emisiune la Digi 24, că îşi suspendă „unilateral” candidatura din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegerilor, iar în al doilea rând nu a existat un vot unanim din partea membrilor Coaliţiei.
„Eu declar suspendat acest acord şi, în consecinţă, şi calitatea mea de candidat. Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a spus, sâmbătă seară, Antonescu la Digi 24.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].