Campionul olimpic David Popovici a fost ameninţat de către un vecin, în vârstă de 70 de ani. Băut fiind, bărbatul i-a spus sportivului că-i va distruge maşina.
”La data de 20 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 70 de ani, i-a adresat ameninţări”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că tânărul ameninţat este campionul olimpic David Popovici.
Deplasaţi la adresă, poliţiştii au constatat că, băut fiind, vecinul campionului olimpic l-ar fi ameninţat că îi distruge maşina.
”Întrucât, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, avea un comportament agresiv, s-a procedat la imobilizarea şi încătuşarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul subunităţii în vederea audierii. Menţionăm faptul că bărbatul în cauză a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Sportivul a refuzat să ceară emiterea unui ordin de protecţie.
”Persoanei vătămate i s-au adus la cunoştinţă prevederile legale, privind ordinul de protecţie, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent. Cercetările sunt continuate din oficiu de către poliţişti din cadrul Secţiei 9, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare”, a mai transmis Poliţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.