Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă vineri investiţii europene de peste 849 milioane euro pentru comunităţile vulnerabile şi pentru elevi, ministrul Marcel Boloş declarând că aceasta este puterea banilor europeni, să aducă normalitatea şi firescul în vieţile oamenilor şi că prin acest apel, vor schimba vieţi în 2.000 de comunităţi rurale defavorizate.
”815 milioane euro pentru ca 450.000 persoane vulnerabile să beneficieze de servicii sociale. Aceasta este puterea banilor europeni: să aducă normalitatea şi firescul în vieţile oamenilor. Nimeni nu trebuie să trăiască în 2025 fără un acoperiş sigur, fără acces la educaţie sau fără sprijin atunci când are nevoie”, spune ministrul într-o postare.
Boloş anunţă că a lansat un apel de peste 815 milioane de euro prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 21-27, prin care vom schimba vieţi în 2.000 de comunităţi rurale defavorizate.
El precizează pentru ce se va investi concret: Centre comunitare integrate – fiecare comunitate va avea un loc unde oamenii vor găsi sprijin din partea asistenţilor sociali, îngrijitorilor la domiciliu, consilierilor şcolari, mediatorilor şcolari şi logopezilor; Ajutor real pentru cei care trăiesc în condiţii grele – finanţăm reparaţii urgente ale locuinţelor şi dotarea cu echipamente esenţiale precum frigidere şi maşini de spălat pentru cei mai vulnerabili; Mai mulţi profesionişti pentru sprijin social – formăm 6.400 de specialişti, astfel încât vârstnicii, copiii şi persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de servicii de calitate; Educaţie incluzivă – copiii din aceste comunităţi vor primi consiliere şcolară şi sprijin educaţional pentru a avea şanse reale în viaţă; Îngrijire pentru vârstnici şi sprijin la domiciliu – pentru ca fiecare persoană în nevoie să fie tratată cu demnitate şi respect.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.