În cabinetul de pediatrie, una dintre cele mai frecvente situaţii cu care se întâlnesc medicii este copilul cu febră, tuse, secreţii nazale sau durere în gât. În spatele acestor simptome se află, de cele mai multe ori, o infecţie virală. Iar în spatele fiecărei consultaţii se află o mamă îngrijorată.
„Ca medic pediatru, înţeleg profund anxietatea părinţilor. Febra pare înfricoşătoare. Tusea persistentă oboseşte întreaga familie. Iar dorinţa firească este: Să îi dăm ceva puternic, să treacă mai repede. De multe ori, acel „ceva puternic” este perceput ca fiind antibioticul”, atrage atenţia dr. Erika Zach, medic specialist pediatru la MedLife Oradea.
Ce sunt, de fapt, infecţiile virale?
Majoritatea virozelor respiratorii la copii sunt date de răceala comună, gripa, bronşiolita, laringita.
„Virusurile pătrund în organism, se multiplică în celule şi determină reacţia inflamatorie care produce simptomele cunoscute: febră, secreţii, tuse, stare generală alterată. În aceste situaţii, organismul copilului are capacitatea naturală de a elimina infecţia. Rolul nostru, ca medici şi părinţi, este să susţinem acest proces”, susţine dr. Erika Zach.
De ce nu ajută antibioticul într-o viroză?
Antibioticele sunt medicamente eficiente împotriva bacteriilor. Ele nu au efect asupra virusurilor. Administrarea unui antibiotic într-o viroză nu scurtează durata bolii, nu previne complicaţiile virale nu scade febra mai repede şi nu „întăreşte” organismul. În schimb, poate produce diaree şi dezechilibre digestive, reacţii alergice, respectiv selectarea bacteriilor rezistente.
„Fenomenul de rezistenţă bacteriană este o problemă majoră de sănătate publică. Administrarea inutilă a antibioticelor face ca, atunci când chiar avem nevoie de ele (de exemplu în pneumonii bacteriene sau infecţii urinare), acestea să fie mai puţin eficiente”, semnalează medicul pediatru, în acord cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care afirmă că rezistenţa antimicrobiană (AMR) reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa sănătăţii globale, subminând eficacitatea tratamentelor care salvează vieţi şi expunând populaţiile la un risc crescut, fie din cauza infecţiilor comune, fie a intervenţiilor medicale de rutină.
Conform raportului OMS din 2025, situaţia este deja alarmantă: una din şase infecţii bacteriene la nivel global nu mai răspunde la antibiotice, iar în unele cazuri — cum sunt infecţiile urinare — proporţia ajunge la una din trei. În fiecare an, peste un milion de oameni mor direct din cauza rezistenţei la antibiotice.
Când sunt necesare antibioticele?
Înainte de descoperirea penicilinei în 1928 şi de utilizarea ulterioară pe scară largă a acestui antibiotic în cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii mureau în mod obişnuit sau sufereau consecinţe pe termen lung din cauza infecţiilor precum pneumonia, meningita, difteria şi sifilisul. Ştiinţa a progresat şi, pe lângă penicilină, au fost descoperite multe clase noi de antibiotice. Printre exemple s-au numărat tetraciclinele, cefalosporinele, aminoglicozidele (de exemplu, gentamicina), macrolidele (de exemplu, eritromicina) şi fluoxinele.
Antibioticele sunt fie bactericide (ucid bacteriile), fie bacteriostatice (opresc creşterea bacteriilor), dar antibioticele acţionează doar împotriva bacteriilor şi fungilor.
Există situaţii în care antibioticul este esenţial şi salvator. De exemplu:
- Pneumonia bacteriană
- Otita medie acută
- Amigdalita streptococică
- Infecţia urinară
„Diferenţa dintre o infecţie virală şi una bacteriană se face prin consult clinic atent şi, uneori, prin investigaţii suplimentare. Decizia nu este niciodată superficială. Ca pediatri, evaluăm: durata febrei, aspectul copilului, auscultaţia pulmonară, analizele, evoluţia în timp”, explică dr. Zach.
Microbiomul intestinal, o comoară invizibilă
Un aspect adesea trecut cu vederea este impactul antibioticelor asupra microbiomului intestinal. Microbiomul reprezintă totalitatea bacteriilor „bune” care trăiesc în intestin. La copil, acesta joacă un rol esenţial în maturarea sistemului imunitar, protecţia împotriva infecţiilor, digestie şi absorbţia nutrienţilor, reglarea inflamaţiei sau chiar şi echilibrul metabolic pe termen lung.
Administrarea nejustificată de antibiotice distruge nu doar bacteriile „rele”, ci şi flora benefică. Consecinţele pot fi diaree şi tulburări digestive, candidoze, dezechilibru imun, creşterea riscului de alergii şi un posibil impact asupra riscului ulterior de obezitate sau boli inflamatorii.
Refacerea microbiomului poate dura săptămâni sau chiar luni, iar uneori echilibrul iniţial nu este complet restaurat. „Ca pediatri, avem responsabilitatea de a proteja acest ecosistem fragil, mai ales în primii ani de viaţă, când sistemul imunitar este în plină dezvoltare”, susţine Erika Zach.
Ce pot face părinţii într-o viroză?
În majoritatea cazurilor, tratamentul este simptomatic şi implică hidratare adecvată, antitermice corect dozate , dezobstrucţie nazală, odihnă, respectiv monitorizarea atentă a evoluţiei.
Uneori, cel mai dificil lucru pentru un părinte este răbdarea. Virozele pot dura 5–7 zile, iar tusea chiar 2–3 săptămâni. Aceasta nu înseamnă automat complicaţie.
„Antibioticele sunt medicamente valoroase, dar trebuie utilizate responsabil. În infecţiile virale, ele nu aduc beneficii şi pot crea riscuri. Ca pediatru, aleg să prescriu antibiotice atunci când sunt necesare, nu atunci când anxietatea este mare. Iar ca medic şi părinte, înţeleg cât de important este dialogul, explicaţia şi susţinerea emoţională. Împreună, prin informare şi încredere, putem face alegeri medicale corecte pentru sănătatea copiilor noştri”, este mesajul dr. Erika Zach.
(Articol susţinut de MedLife)

