Facturile la energie electrică și gaze pe care le plătim lunar nu reflectă doar consumul din priză sau de la aragaz. Potrivit lui Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, doar o parte din banii plătiți reprezintă energia propriu-zisă. Restul se duc către transportul și distribuția ei, taxe și contribuții impuse de stat, dar și costurile administrative și profitul furnizorului. Cu alte cuvinte, mai puțin de jumătate din sumă acoperă consumul real, diferența finanțând întregul lanț care face posibilă alimentarea locuințelor.
Prima componentă, și cea mai intuitivă pentru consumatori, este costul energiei efectiv utilizate în locuință. Acesta reflectă prețul electricității sau gazului natural cumpărat de furnizor și livrat către clienți.
În cazul energiei electrice, prețul acoperă producția electricității, fie că provine din hidrocentrale, centrale nucleare, parcuri eoliene sau solare, dar și costurile energiei importate atunci când România nu produce suficient.
Tot aici intră și energia achiziționată în perioadele de vârf de consum, când prețurile cresc, lucru care influențează direct factura finală.
Pentru gaze naturale, costul energiei include prețul gazelor din producția internă, dar și al celor din import, precum și cheltuielile de înmagazinare, necesare pentru acoperirea cererii ridicate din sezonul rece.
Aceasta este partea din factură care variază cel mai mult în funcție de consumul fiecărui client, dar și de evoluțiile de pe piețele internaționale.
Transportul energiei: „autostrada” care leagă producătorii de consumatori
A doua componentă importantă a facturii este tariful de transport. Aceasta reprezintă costul deplasării energiei de la producători sau importatori până la zonele mari de consum.
Pentru energie electrică, transportul se realizează prin linii de înaltă tensiune care traversează țara și asigură stabilitatea sistemului energetic.
În cazul gazelor naturale, transportul este realizat prin conducte magistrale, infrastructuri costisitoare care necesită investiții permanente în siguranță și modernizare.
Tarifele de transport nu sunt stabilite de furnizori, ci sunt reglementate de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), pentru a asigura transparență și predictibilitate.
Distribuția energiei: rețeaua locală care aduce energia până la locuințe
Dacă transportul poate fi considerat o autostradă energetică, distribuția este rețeaua de străzi care face legătura între „poarta orașului” și casa consumatorului.
Indiferent că vorbim despre cabluri electrice sau conducte de gaze, întreținerea acestei infrastructuri implică investiții constante, reparații, extinderi de rețea și costuri tehnice necesare funcționării sistemului.
La fel ca în cazul transportului, tarifele de distribuție sunt reglementate de ANRE și sunt incluse în orice factură, indiferent de furnizor. Aceste costuri sunt necesare pentru ca energia să ajungă în siguranță și fără întreruperi la consumatori.
Taxe, contribuții și mecanisme de sprijin impuse de stat
O parte importantă din suma plătită reprezintă taxe și contribuții stabilite prin legislația națională.
Spre deosebire de costul energiei sau de tarifele reglementate, aceste sume nu depind de furnizor, ci sunt aplicate uniform tuturor consumatorilor.
În factura de energie electrică regăsim acciza, o taxă aplicată consumului casnic, dar care nu se aplică la gazele naturale. Și tot aici se adaugă certificatele verzi, un mecanism prin care se sprijină producția de energie regenerabilă.
În plus, atât la electricitate, cât și la gaze, consumatorii plătesc contribuția pentru cogenerare, ce susține producția eficientă de energie electrică și termică în centrale de înalt randament.
Aceste sume contribuie la politica energetică a statului și la tranziția către surse de energie mai curate.
Costurile administrative și profitul furnizorului
Ultima componentă a facturii reprezintă costurile operaționale ale furnizorului.
Aici intră emiterea și gestionarea facturilor, funcționarea serviciilor pentru clienți, costurile cu echipele tehnice, întreținerea sistemelor informatice, precum și dobânzile sau creditele necesare achiziției de energie.
Furnizorul își include și marja de profit, care însă reprezintă o parte mică din suma totală.
Această componentă asigură buna funcționare a întregului lanț de aprovizionare, de la achiziția energiei și până la livrarea ei finală în gospodărie.
Cum se împart banii, în practică: facturile din octombrie 2025
Structura reală a unei facturi poate surprinde consumatorii.
În cazul gazelor naturale, pentru un consumator casnic din București, doar jumătate din suma plătită reprezintă gazul efectiv consumat. Restul sunt tarife și taxe.
Astfel, dintr-o factură de 500 de lei, doar 260 de lei acoperă costul gazului marfă.
Aproximativ 132 de lei reprezintă tarifele de transport și distribuție, 87 de lei sunt taxe, iar 21 de lei acoperă costurile administrative și profitul furnizorului.
Situația este similară și la energia electrică.
Tot pentru o factură de 500 de lei, consumatorii plătesc între 195 și 228 de lei pentru energia propriu-zisă.
Tarifele de transport și distribuție însumează 116 lei, taxele și obligațiile impuse de stat încă 106–119 lei, iar furnizorul reține între 7 și 52 de lei pentru costuri administrative și profit.
Rezultă astfel că doar aproximativ 200 de lei reflectă consumul real de energie electrică.
CITEȘTE ȘI: De la 1 noiembrie crește prețul la energie electrică și energie termică. Cum vor arăta facturile
Editor : A.D.
