Plenul Senatului a aprobat prelungirea termenului de dezbatere în prima cameră sesizată, de la 45 la 60 de zile, pentru propunerea legislativă privind pedepsirea celor care conduc vehicule după ce au consumat droguri.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Ion Rujan, a explicat săptămâna trecută că este necesar mai mult timp pentru dezbatere pentru „a vedea care este varianta cea mai bună pentru o reglementare limpede şi fără echivoc”, scrie Agerpres.
Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o iniţiativă legislativă care prevede că un şofer a comis o infracţiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanţă psihoactivă. Propunerea legislativă de modificare a Codului penal a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, printre care se numără Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Cristian Niculescu-Ţâgârlaş şi Daniel Fenechiu.
Iniţiatorii proiectului au precizat că proiectul de lege este menit „să protejeze viaţa”.
„Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanţe cu efecte psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, prevede propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că „legiuitorul a considerat, dintotdeauna, gravă conduita persoanei care conduce autovehiculul ulterior consumului de substanţelor psihoactive, indiferent de cantitatea consumată sau de concentraţia depistată în organism, având în vedere efectele pe care astfel de substanţe le produc asupra organismului. De aceea, pe fondul creşterii consumului de droguri, e necesară mărirea limitelor de pedeapsă de la 2 la 7 ani pentru a descuraja conducerea sub efectul unor droguri sau substanţe cu efecte psihoactive”.
În prezent, Codul penal pedepseşte conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului/substanţelor psihoactive cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.
Editor : M.I.