Sebi are acum 24 de ani. La 11 ani a fumat prima dată marijuana. Trei ani mai târziu a început să consume şi alte droguri extrem de periculoase. Au urmat 7 ani de dependenţă de droguri, ani în care haosul devenise normalitate, spune Sebi. A încercat prima dată din curiozitate şi din dorinţa de a fi validat de gaşca de prieteni. Tânărul a povestit pentru News.ro traseul de la primul contact cu drogurile până la vindecarea de dependenţă şi decizia de a-i ajuta pe alţii care au sau au avut aceleaşi probleme ca el.
“Recunosc că nu mi-am luat informaţia, ce înseamnă consumul de droguri. M-a atras foarte mult anturajul, de acolo o uşă a deschis-o pe alta”
“Eu am început consumul din curiozitate, din teribilism, întotdeauna vedeam în zona skate parcului de la mine din oraş o gaşcă de băieţi care făceau lucrurile astea interzise, se ascundeau şi eram curios: ”Băi, dintr-o vorbă în alta, ce se întâmplă? Ce fac? Ce fac?”. Văzându-i, am fost stârnit să încerc şi eu, şi clar, 100% recunosc faptul că nu mi-am luat informaţia, ce înseamnă consumul de droguri, la început şi bâgându-mă şi eu în seamă cu ei, cunoşteam pe cineva, nu a ezitat să-mi ofere, am cerut şi eu câteva fumuri. La momentul respectiv am început cu etnobotanice şi când mi-a dat primele două-trei fumuri am avut o senzaţie cumva foarte nouă pentru mine ca şi copil şi nu pot să zic că mi-a fost rău, m-a stârnit să încerc a doua oară şi m-a atras foarte tare anturajul. De acolo, vă spun sincer, o uşă a deschis-o pe alta”, a spus tânărul.
Anturajul, mediul care l-a încurajat pe adolescent să continue consumul de droguri. Declinul şi problemele au început după primul an de consum. Sebi povesteşte că minţea familia şi fura pentru a putea să-şi procure droguri. Substanţele periculoase îi acaparaseră viaţa şi ajunsese într-un punct în care spune că funcţiona doar cu ajutorul lor.
“Ziceau ei…”Parcă ai senzaţia că iubeşti pe toată lumea, îţi dă energie”. Am încercat o data şi nu mi-a fost rău, am zis: Ce se poate întâmpla?”
“În anturaj au adus alte tipuri de droguri şi stând în gaşcă auzeam despre droguri, prafuri, pastile, ziceau ei…Parcă ai senzaţia că iubeşti pe toată lumea, îţi dă energie”. Şi stând şi auzind tot timpul de chestiile astea, mă stârneau să le încerc. Dat fiind că am încercat o dată şi nu mi-a fost rău, am zis…”Ce se poate întâmpla?”. A început un declin chiar după primul an, declinul începea doar că nu era destul de vizibil, pentru că minţeam acasă, furam chestii şi spun asta spre ruşinea mea, nu că am fost eu hoţ, erau presiunile, nu vroiam să fiu respins de către gaşcă, ulterior am crescut, am experimentat şi alte tipuri de droguri consumându-le în exces, până în punctul în care am funcţionat datorită lor. Deci ca să pot să dorm trebuia să fumez ceva, mă trezeam dimineaţa, nu mă spălam pe dinţi că fumam, fumam droguri, fumam marijuana.
La 11 ani am fumat prima ţigară. Ce discernământ să ai la 11 ani? Am vrut si eu să fiu acceptat de un băiat mai mare ca mine şi, fiindcă m-am înecat că nu am ştiut să fumez, a râs şi am zis: ”Măi, trebuie să învăţ să fumez ţigări fără să mă înec în piept”. M-am păcălit tare că nu am avut conştiinţa binelui, şi aia mi s-a părut mie cool, să fumez ţigară la 11 ani, dar consumul de droguri l-am început la 14 ani”, a relatat tânărul.
Lipsa asumării, nerecunoaşterea faptului că are o problemă gravă l-au mai ţinut ceva vreme departe de ajutorul de specialitate. În ultimii ani de dependenţă, adolescentul începuse însă să conştientizeze în momentele de luciditate ce se întâmplă cu viaţa lui.
“Mi-am sunat mama, mi-am sunat tatăl şi am cerut ajutor, ceea ce a fost foarte greu, te gândeşti”Dar ce o să zică ăla, dar ce o să zică mama”
“Am avut 7 ani de dependenţă de droguri, deja în ultimii doi conştientizam în momentele de luciditate situaţia în care mă aflu, refuzam de fiecare dată să recunosc că am o problemă, atâta de mândru eram, nu-mi asumam, am zis că nu puteam să-mi asum lucrul ăsta. Dar în momentul când, şi spun asta, cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am putut asuma, mi-am sunat mama, mi-am sunat tatăl şi am cerut ajutor, ceea ce a fost foarte greu, te gândeşti ”Dar ce o să zică ăla, dar ce o să zică mama” şi nu ai speranţa că se mai poate conştientiza situaţia în care mă aflu, vedeam că în jurul meu se întâmplă lucruri dezastruoase, am intrat în depresie, aveam gânduri suicidare mai profunde şi îmi era frică: ”Măi, dar chiar aici trebuie să se termine viaţa, nu se poate””, a spus Sebi.
La 21 de ani Sebi afirmă că a avut privilegiul să fie ajutat. A mers la un centru privat din Cluj unde a primit suport de lungă durată. După primul an de reabilitare a devenit voluntar în centru iar apoi, după încă un an, s-a angajat acolo, iar acum îi ajută pe adolescenţii şi tinerii care au probleme cu care el s-a confruntat în trecut.
“De centre de reabilitare este nevoie pentru că un dependent de droguri nu e o epavă a societăţii, este un om care are potential, este un om care are valori, doar că nu are unde să le exercite”
“Din punctul meu de vedere, şi le spun şi tinerilor la conferinţe şi oriunde, le spun că ei sunt cei mai privilegiaţi în momentul când au şansa, nu numai a mea, a tuturor celor care, după o perioadă de dependenţă, primesc harul ăsta să poată să stea în picioare şi să le povestească celorlalţi din jur. Eu nu am avut parte de prevenţie. Cred că asta este, conştientizarea, prevenţia, ceea ce se întâmplă astăzi e un prim pas pentru că luăm parte la ele şi conştientizează. Clar, tânărului îi revine dreptul de a alege binele sau răul. Dar chestia asta cu prevenţia, de centre de reabilitare este nevoie pentru că un dependent de droguri nu e o epavă a societăţii, este un om care are potential, este un om care are valori, doar că nu are unde să le exercite, un astfel de om are nevoie de dragoste, de afecţiune, de înţelegere, răbdate, nu are nevoie să fie judecat, a fost judecat şi marginalizat de către foarte multă lume”, a explicat tânărul.
Dependenţa de droguri se poate instala în cazul tinerilor indiferent de mediul din care provin. “Cosumul de droguri nu iartă pe nimeni niciodată”, spune Sebi
“Nu se apucă de droguri numai copiii care vin din familii nevoiaşe, nu contează din ce clasă socială eşti, că ai familie înstărită sau provii din biserică sau indiferent de unde vii, cosumul de droguri nu iartă pe nimeni niciodată.
Eu am intrat într-un centru de reabilitare care se numeşte Teen Challenge din Cluj, pentru un an de zile. După ce am terminat la centrul de reabilitare, am ales să rămân acolo încă un an ca voluntar, full time. După ce am terminat şi perioada asta de internship, am avut privilegiul şi bucuria să fiu chemat să fac parte din echipa de consilieri, de lucrători sociali, să zic aşa, care lucrează în mod direct cu dependenţii, cu foştii dependenţi, stau într-un loc undeva, cineva stătea şi pentru mine şi sunt acolo, e vorba de sacrificiu, ăsta nu e un job, nu mergi la job de 8 ore pe zi, eu consider că e o chemare, este un privilegiu ca om să poţi să faci binele ăsta, acţiuni de prevenire a consumului de substanţe în licee, la conferinţe, ba chiar am fost în penitenciar şi implicat totodată şi în biserică pentru că un lucru pe care l-am făcut greşit este că de mic copil m-am îndepărtat de Dumnezeu şi e Dumnezeu care ne iubeşte şi iubesc să spun asta, că m-a săpat din calvarul ăsta pe care l-am dus, am privilegiul să fiu la dispoziţia lui şi la dispoziţia oamenilor”, adaugă Sebi.
Sebi a vorbit şi despre stările de sevraj. Tânărul povesteşte prin ce a trecut. “ Mi-era frică să alerg pe terenul de fotbal să nu fac infarct, eram aşa o legumă totală”
“Depinde de ce substanţe se consumă, eu cred că primul simptom al sevrajului era starea aia de rău şi că ai nevoie din nou. După ce trece consumul, îţi vine o stare un pic de rău după o perioadă de timp şi subconştientul cumva încearcă să caute recompensa substanţei în sine. Haosul devenise normalitate. Ca să vii înapoi la normalitate de la haos, normalitatea în sine devenise haos şi sevrajul la mine se manifestase în stări depresive, gânduri sumbre, nu eşti bun de nimic, transpirat în somn, tremurat, mi-era frică să alerg pe terenul de fotbal să nu fac infarct, eram aşa ,o legumă totală. Tot timpul nu puteam să mănânc, toate simţurile mele normale pe care un om le simte erau date la pământ. Ba acum eram bucuros şi râdeam cu tine, mă lua un gând, plângeam sau…incapacitatea asta de a fi statornic în stare. La unii sevrajul e mai rău, dureri de oase, şi am avut şi dureri de oase, dureri inimaginabile, senzaţia că îţi cade carnea de pe tine, furnicături, înţepături în inimă, înţepături în braţe,în oase, tot felul de stări din astea care la psihic te sperie când te întâlneşti cu ele: ”Măi, de ce mă simt aşa?”. Ai tendinţa să crezi că este vreo boală”, a explicat Sebi, fost consumator de droguri, pentru News.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
