Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată din Timișoara, însoțiți de trupele speciale, au efectuat, luni, 4 noiembrie, descinderi la membrii unei rețele suspectate de exploatarea persoanelor cu handicap și a unei femei cu HIV în scopuri de cerșetorie și prostituție, informează News.ro.

10 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT Timişoara, în urma descinderilor de luni dimineața din cartierul Kuncz, printre care și doi cerșetori și o femeie infectată cu HIV care era exploatată în scopuri sexuale.

Persoane cu diferite forme de handicap fizic erau puse să ceară bani de la trecători în fiecare dimineaţă, în parcări de magazine, intersecţii sau pe străzi aglomerate din Timişoara, potrivit anchetatorilor.

De asemenea, sursele citate susţin că gruparea exploata cel puţin un cerşetor încă din anul 2019.

Membrii grupării vor fi cercetaţi pentru trafic de persoane în formă continuată.

 

Editor : Andreea Stanciu

Share.
Exit mobile version