Diferenţele dintre naţiuni ar trebui să fie mai degrabă o sursă de putere decât de probleme, afirmă regele Charles al Marii Britanii, într-un mesaj care marchează sărbătorile anuale ale Commonwealth-ului.
În timp ce premierul britanic Keir Starmer încearcă să aplaneze tensiunile dintre Statele Unite, Europa şi Ucraina, monarhul a devenit o figură importantă în diplomaţie.
El i-a oferit preşedintelui american Donald Trump o a doua vizită de stat fără precedent, iar duminica trecută s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski la proprietatea sa privată, într-un alt semn de sprijin pentru liderul ucrainean.
În mesajul său care marchează luni Ziua Commonwealth-ului, sărbătoarea anuală a asociaţiei voluntare de 56 de naţiuni pe care o conduce în prezent, regele în vârstă de 76 de ani vorbeşte despre importanţa unirii naţiunilor în extrase publicate de Palatul Buckingham.
„În aceste vremuri nesigure, în care este mult prea uşor să credem că diferenţele noastre sunt probleme în loc să fie o sursă de putere şi o oportunitate de învăţare, remarcabila colecţie de naţiuni şi popoare a Commonwealth-ului se adună în spiritul sprijinului şi, în mod esenţial, al prieteniei”, a afirmat Charles.
„Capacitatea Commonwealth-ului de a reuni oameni din întreaga lume a trecut testul timpului şi rămâne la fel de importantă şi astăzi”, a mai spus Charles.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.