Economistul Ionuţ Dumitru, consilierul onorific al premierului Ilie Bolojan, a explicat motivele actualei situaţii fiscal-bugetare şi diferenţa faţă de criza financiară din 2008. Acesta a precizat că România se confruntă cu o problemă „ca la carte” de deficite gemene, dar că, spre deosebire de criza financiară din 2008, când exista un „dezechilibru similar”, deficitul de cont curent şi un deficit bugetar mare, acum este „o problemă motivată într-o proporție covârşitoare de sectorul public”.

Ionuț Dumitru susţine că, de această dată, „din fericire”, sectorul privat pare „mai echilibrat” şi „mai rezilient”.

„România se confruntă cu o problemă ca la carte de deficite gemene şi avem o poziţionare care nu ne avantajează deloc. Deci ieşim în relief cumva, Dacă ne uităm la dezechilibrele pe care le avem vom constata că spre deosebire de criza fianciară, când aveam un dezechilibru similar, deficitul de cont curent şi un deficit bugetar mare, de data aceasta avem o problemă explicată într-o proporie covârşitoare de sectorul public. Adică dacă ne uităm la deficitul de cont curent, el este covârşitor explicat de deficitul bugetar. Din fericire, faţă de criza financiară diferă faptul că sectorul privat pare că este mai echilibrat, adică nu mai avem deficitele foarte mari pe care acest sector le acumulase in perioada pre-criza financiară şi avem un sector privat care pare mai rezilient acum”, afirmă Ionuţ Dumitru într-o prezentare dată publicităţii de premierul Ilie Bolojan și citată de News.ro.

Economistul adaugă că, în mod evident, odată cu ajustarea sectorului public, vor fi „implicaţii şi în sectorul privat”, care nu pot fi neglijate. El a amintit că România re cel mai mare deficit bugetar din Europa – 9,3%,  „al doilea cel mai mare deficit bugetar din istoria noastră a ultimelor trei decenii”.

„Comparativ cu criza financiară, mai trebuie adăugat că acolo era o criză globală. Astăzi, În România avem o criză a noastră, particulară”, a punctat Dumitru.

Citește și:

EXCLUSIV Ionuț Dumitru, consilier al premierului, despre reforma ANAF: „E un munte de informații acolo”

EXCLUSIV Consilier onorific al lui Bolojan: Odată cu măsurile de austeritate „dispare de pe agendă” problema suspendării fondurilor europene

VIDEO Ionuț Dumitru, consilier al premierului, despre măsurile de austeritate: Scenariul alternativ e cel mai rău posibil

Potrivit economistului, măsurile evidenţiate de literatura de specialitate pentru consolidare fiscală pot fi ierarhizate în funcţie de cât de „growth friendly” sunt sau nu, însă este important de menţionat că toate sunt „recesioniste”, indiferent că este vorba de creşteri de taxe, tăieri de cheltuieli sau creşteri de venituri.

„Impactul asupra creşterii economice, atât pe partea de creşteri de venituri, cât şi pe partea de tăieri de cheltuieli, este negativ, de sus până în jos”, a explicat Dumitru.

Economistul afirmă că nu se poate discuta acum despre stimularea creşterii economice şi de cât de mare să fie aceasta, în condiţiile în care este de făcut „o ajustare uriaşă a deficitului bugetar”.

„Problema se pune între a avea o ajustare economică, pentru ca în final să avem o suferinţă economică mai mică, sau una mai mare. Şi trebuie să alegem cu discernământ aceste soluţii pe care le avem la îndemână, pentru a minimiza impactul negativ. Dar impactul negativ este un dat cu care trebuie să lucrăm”, a precizat Ionuţ Dumitru.

Economistul a explicat că atunci când se iau măsuri „apare mereu în discuţie creşterea de TVA” pentru că este cunoscut că taxele pe consum au impactul cel mai mic negativ pe termen scurt şi pe termen lung.

„Sunt alte taxe care au un impact negativ mai puternic şi pe termen scurt şi pe termen lung. Iar pe partea de cheltuieli, de asemenea, se pot ierarhiza cheltuielile care sunt mai nocive”, a mai spus Dumitru.

Editor : Ș.R.

Share.
Exit mobile version